Compania Ruttrans este controlată de Ilea Vasile-Mircea (51% din acțiuni), Sabău Vasile (28,5%), Dan Florian-Vasile (16,9%) și de alți acționari persoane fizice (3,4%), potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
“Vânzarea terenului, cu o suprafață de circa 5.000 mp de pe platforma societății noastre din Calea Baciului, județul Cluj, a fost aprobată de consiliul de administrație al Ruttrans anul trecut. Suprafața totală a platformei Ruttrans este de circa 4 hectare, iar vânzarea unei părți din teren către Lidl nu afectează activitățile noastre”, a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Lupuțan, reprezentantul Ruttrans. El a mai spus că lucrările de construcție la magazinul Lidl de pe Calea Baciului vor demara din primăvara anului viitor.
Compania Ruttrans a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 2,1 mil. lei (0,5 mil. euro) și cu un număr mediu de 11 angajați, conform site-ului Ministerului Finanțelor.
Ruttrans a fost înființată în anul 1991 prin divizarea Trustului de Construcții Cluj.
Compania se ocupă cu închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare, prestează servicii cu utilaje de construcții, efectuează reparații de utilaje sau transport tehnologic. Compania dispune pe platforma din Calea Baciului, județul Cluj, de ateliere de reparații, clădiri administrative, spații de depozitare și platforme de parcare.
Pe lângă alte achiziții de terenuri pe piața locală, Lidl a mai cumpărat anul trecut un teren de 8.600 mp în centrul orașului Focșani, în locul unei foste autogări.
Vânzătorul terenului a fost compania de transport Trans Company din Focșani, controlată de omul de afaceri Vasile Epure, care deține acțiuni și la firma de brokeraj Estinvest Focșani, potrivit datelor din Monitorul Oficial și de la Registrul Comerțului.
Autogara a fost mutată în luna aprilie 2010, după ce la finele lui 2009 acționarii firmei de transport au decis vânzarea terenului pe care aceasta era amplasată către Lidl. Valoarea tranzacției putea fi estimată la 700.000 de euro, în condițiile în care prețul terenului din zonă ajungea în 2010 la 80-100 de euro pe metru pătrat.
Discounterul german Lidl a devenit din această lună cel mai mare retailer modern de pe piața românească, din perspectiva numărului de magazine. Lidl a deschis la începutul acestei luni 11 magazine construite de la zero.
Expansiunea Lidl nu se oprește însă aici, în condițiile în care compania mai are în construcție încă 17 magazine, în orașe precum Suceava sau Constanța, o parte dintre acestea urmând să fie deschise până la finalul anului.
Strategia de expansiune a retailerului vizează în prezent orașele cu peste 30.000 de locuitori, iar în momentul în care toate cele 135 de magazine vor fi inaugurate, compania va acoperi toate județele din țară.
Reprezentanții Lidl nu fac publice informații referitoare la valoarea investițiilor în aceste noi magazine, însă merg pe două tipuri de unități, cu suprafețe de 1.065 mp, respectiv 1.286 mp. Printre furnizorii locali ai Lidl se numără Albalact, CrisTim, Angst sau Vel Pitar.
Lidl a intrat pe piața locală prin preluarea rețelei de 107 magazine Plus Discount. Magazinele au fost rebranduite în acest an. Rețeaua de 107 magazine preluate de discounterul Lidl a avut în 2010 pierderi de 247,7 mil. lei (58,9 mil. euro), de peste trei ori mai mari decât cele din 2009. Cifra de afaceri a companiei a crescut însă anul trecut comparativ cu 2009, de la 1,3 mld. lei (307 mil. euro) la 1,45 mld. lei (345 mil. euro).
Lidl, parte a grupului Lidl-Schwartz, a preluat în 2010 de la grupul Tengelmann rețelele de magazine de discount Plus din România și Bulgaria.
Alături de Lidl, din grupul Lidl-Schwartz mai face parte și retailerul Kaufland.