Atunci cand autorul interviurilor pune in functiune flasneta poetizarii emfatice, comunicarea dintre el si intervievat se intrerupe.
Exista o limba de lemn a interviurilor, pe care o folosesc, e adevarat, doar unii dintre autorii de interviuri si doar unii dintre intervievati, dar care este totusi inca surprinzator de activa… in lemnosenia ei. Intr-o carte recent aparuta, Dialoguri in Agora (Targu-Mures, Ed. Ardealul, col. “Dialog”, 2006), Eugeniu Nistor il intreaba conventional-poetic pe Radu Carneci:
“Stimate Radu Carneci, cu ce sentimente popositi in orasul in care a studiat Avram Iancu si prin care vizionarul Eminescu a trecut in pelerinajul lui catre Blaj, pe drumul abrupt al Marii Poezii?”
Iar Radu Carneci ii raspunde in acelasi stil:
“Vin cu sufletul plin de bucurie intr-un oras cu o mare incarcatura de trairi istorice… Cat despre trecerea lui Eminescu pe aici, nu mai trebuie sa mire pe nimeni, caci mie mi se pare ca raul si ramul, iarba si apele, cerul si pamantul nostru dintotdeauna, poarta semnul eminescian al trecerii…”
Este greu de inteles cum pot comunica doi oameni in acest stil. Ei nu afla, de fapt, nimic nou unul de la celalalt, ci doar simuleaza dialogul. (Daca vrem sa ne amuzam, ne putem imagina o discutie a lor din viata de fiecare zi: “Ce mai faceti in aceasta lume scaldata in infinitul necunoasterii, acum, la ceas matinal, cand incepe un nou ciclu al existentei?” “Ce sa fac, ma duc sa cumpar o paine care poarta in ea mirosul de lumina sacra al verii trecute, rod binecuvantat al unirii dintre cer si pamant prin spicul de aur al graului.”)
Adevarul este ca, de regula, autorul interviurilor este cel care da tonul, inca de la prima intrebare pe care o adreseaza interlocutorului. Ce atitudine ar fi putut sa adopte Ion Vlasiu pe parcursul unui interviu care incepe cu urmatoarea interpelare:
“Maestre Ion Vlasiu, cand si unde s-a strecurat in fiinta dvs. pentru prima oara lumina?”
In mod inevitabil, fie si numai din politete, artistul a intrat in joc, raspunzand:
“Zorii s-au lasat peste mine candva, demult, la Lechinta.” etc.
Cartea de interviuri a lui Eugeniu Nistor contine, desigur, si interviuri propriu-zise (cu Iulian Boldea, Al. Cistelecan, Ion Horea, Cornel Moraru, Gh. Vladutescu si altii), care prezinta prezinta interes din punct de vedere literar si documentar. In cuprinsul lor limba de lemn a interviurilor este utilizata rar sau deloc.
Atunci insa cand autorul interviurilor pune in functiune flasneta poetizarii emfatice, comunicarea dintre el si intervievat se intrerupe.