Insurmontabile la prima vedere, pretentiile (care incep prin refuzul declarativ al fiecaruia dintre partide de a ceda fotoliul de premier) pot fi atenuate, dovada ca si ieri formatiunile politice au examinat in sedinte succesive variantele de guvernare.
Astfel de negocieri au fost si in trecut, iar faptul ca pe piata apar tot felul de scenarii privind viitorul guvern nu poate fi explicat decat prin faptul ca partidele testeaza reactiile publicului la diferite montaje in ierarhizarea puterii. Fostul premier Adrian Nastase a admis cu mai multa vreme in urma ca, in timpul guvernarii sale, lansa periodic “baloane de sapun” pentru a testa reactia opiniei publice fata de diferite proiecte. Dar care sunt acele “linii rosii” peste care partidele spun ca nu pot sa treaca? Partidul Democrat-Liberal (PD-L) va conditiona partidele care doresc sa participe la guvernare de sustinerea politicilor fiscale ale partidului din programul de guvernare – cota unica de impozitare, neimpozitarea profitului reinvestit in tehnologie si renuntarea la peste 100 de impozite, dar si de o discutie cu Banca Nationala a Romaniei pentru adoptarea unor masuri monetare de asigurare a lichiditatilor, a declarat ieri pentru ZF prim-vicepresedintele PD-L Adriean Videanu dupa o sedinta a conducerii partidului. El a admis ca pretentiile PD-L inclina balanta catre o colaborare cu liberalii, insa a spus ca in sedinta de ieri nu s-a discutat despre partidele care ar putea fi cooptate la guvernare. Potrivit unor surse din PD-L, discutiile de ieri s-au concentrat asupra rezultatelor la locale si a preferintelor filialelor pentru viitorul guvern. Majoritatea inclina spre refacerea aliantei cu PNL si refacerea dreptei si excluderea PSD din ecuatia guvernarii, au spus sursele citate. Cu exceptia liderilor din Harghita si Covasna, liderii PD-L nu se opun colaborarii cu UDMR la guvernare, potrivit acelorasi surse. Videanu a spus ca in discutiile cu celelalte partide – negocierile vor incepe oficial sambata – dupa consultarile de la Cotroceni cu presedintele Traian Basescu – PD-L va pune mai multe conditii economice la care nu este dispus sa renunte. In afara acestor masuri fiscale, PD-L doreste sustinere pentru programul privind accesarea fondurilor europene, pentru programul pe infrastructura – unde democrat-liberalii spun ca vor construi 836 de kilometri de autostrada si vor reface mai multe drumuri nationala – si la programul de investitii in agricultura – cu pondere pe infrastructura de irigatii, a mai spus Videanu, unul dintre coordonatorii programului de guvernare al PD-L. Prim-vicepresedintele PD-L este vazut drept un potential candidat la pozitia de premier sau vicepremier pe probleme economice, dar el a spus ca in timpul sedintei de ieri nu au fost discutate functii sau ministere. Inaintea alegerilor, Theodor Stolojan, candidatul PD-L la pozitia de prim-ministru afirmase ca, in situatia in care partidul sau va castiga alegerile, va fi interesat de portofoliile ministerelor de Interne si Administratie Publica, de Finante si de Justitie – unde va fi propusa din nou Monica Macovei. Pana in prezent PSD a sustinut ca va participa la guvernare doar daca va conduce si Guvernul. In timp, au aparut nuante. A fost lansata pe piata varianta intrarii in opozitie, aceea a aliantei cu PD-L si apoi a reapropierii de PNL. PSD spune ca nu renunta la programul social al partidului pentru ca, dupa cum afirma liderul partidului, Mircea Geoana, in aceasta situatie de criza cei multi trebuie ajutati. Multi dintre liderii PSD si-ar dori o alianta cu PNL si UDMR, desi miercuri unii dintre liderii partidului dadeau drept foarte probabila o intelegere cu PD-L. Ieri, presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, care a recapatat influenta in partid, a sustinut ca intrarea PSD intr-o formula de guvernare cu PD-L, in care PD-L ar avea seful statului, premierul, serviciile de informatii si procurorii DNA, ar implica riscul pierderii propriei identitati si “topirea” in cadrul “partidului-stat”. “Intrarea intr-o formula de guvernare cu PD-L, in care PD-L ar avea si seful statutului, si premierul, si serviciile de informatii, si procurorii de la DNA in mod direct, in acel moment PSD ar avea o soarta foarte dificila, o situatie dificila in a-si mentine identitatea si ar risca sa se topeasca pana la urma in formula partidului-stat, a partidului care ar prelua si oamenii, si substanta, si energia acestui partid”, a subliniat Nastase. El a aratat ca “alti” colegi din PSD privesc lucrurile pe termen scurt, dar a accentuat ca responsabilitatea PSD este de a gasi solutii pe termen lung. “Sunt preocupat ca PSD sa nu intre sub umbrela cuiva care ar putea sa-l distruga si sa-l transforme intr-o forta aservita unor scopuri marunte personale”, a adaugat Nastase. Si presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, arata intr-o postare pe blogul personal ca sustine in primul rand o discutie cu PNL-ul si o combinatie posibila, pentru ca altminteri, o combinatie cu PD-L inseamna subordonarea partidelor vointei lui Traian Basescu. Ion Iliescu mentioneaza pe blog ca a prezidat, miercuri, sedinta Grupului senatorial PSD inca in functie si ca a participat la sedinta Biroului PSD, organizata la Palatul Parlamentului. Referitor la politica de aliante post-electorale, Iliescu arata ca “doreste ca social-democratii sa intre la guvernare cu PNL sau sa ramana in opozitie”. “Eu sustin, in primul rand, o discutie cu PNL-ul si o combinatie posibila, pentru ca altminteri, o combinatie cu PD-L inseamna subordonarea partidelor vointei lui Basescu”, spune Iliescu. “Liniile rosii” ale PNL sunt, cel putin deocamdata, la fel de ingrosate. Liderul partidului, premierul Calin Popescu-Tariceanu, sustine ca PNL nu e dispus la compromisuri pentru a ramane la putere si ca liberalii pot servi tara la fel de bine si din opozitie. Tariceanu spune ca a hotarat impreuna cu colegii sai ca discutiile pe care liberalii le vor avea in perioada urmatoare pentru formarea unei majoritati stabile in Parlament sa plece de la programul politic al PNL, bazat pe masuri specifice liberale si de la principiile drepturilor si libertatilor individuale, ale economiei de piata si ale unui sistem fiscal stimulativ pentru economia de piata. Premierul a spus ca se va pune accentul si pe continuarea formarii clasei de mijloc in Romania, precum si pe planul sau anticriza. El a tinut sa precizeze ca toate acestea nu sunt negociabile. “Am hotarat impreuna cu colegii mei ca, in urmatoarea perioada, discutiile pe care le vom avea si care vor trebui sa aiba loc fara indoiala pentru formarea unei majoritati puternice si stabile in Parlament sa plece de la cateva premise: in primul rand, programul PNL, care este bazat pe masuri specifice liberale de dreapta, care se bazeaza in acelasi timp pe cateva principii fundamentale, drepturile si libertatile individului, un sistem fiscal stimulativ pentru economie si mediul de afaceri, accentul pe continuarea formarii unei clase de mijlloc consistente in Romania si planul meu de actiune de crestere economica si crearea de locuri de munca”, a spus Calin Popescu- Tariceanu. “PNL nu este dispus sa faca compromisuri ca sa fie la putere”, a declarat liderul PNL, precizand ca liberalii pot sluji tara si din opozitie. Tariceanu sustine ca aceste conditii ale PNL sunt bazate pe politici publice si pe program politic. “Vrem ca aceasta identitate politica sa fie clar exprimata in ceea ce inseamna mersul Romaniei inainte. Daca putem sa contribuim la dezvoltarea si progresul Romaniei bazandu-se pe politicile noastre suntem gata sa o facem, altfel, nu”, afirma Tariceanu. Un punct de vedere interesant a fost sustinut miercuri seara la Realitatea TV de unul dintre liberalii foarte influenti, este vorba despre omul de afaceri Dinu Patriciu. El a afirmat ca in opinia sa, liberalii au doar doua variante, fie sa mearga un an, cat tine criza economica, la guvernare cu PSD, dar cu prim-ministru liberal, fie sa se duca in opozitie. “PNL are doua optiuni: sa se duca la guvernare cu PSD sau sa se duca in opozitie. Acestea sunt cele doua optiuni pe care le are – Guvern cu PSD, dar condus de PNL, avand primul-ministru pentru ca sa-si asigure aplicarea unui program liberal sau sa se duca in opozitie si sa astepte sa se termine focul celor doi urmasi ai FSN-ului. Peste patru ani vor mai fi din nou alegeri, nu se intampla nimic, istoria se scrie incet”, a sustinut Dinu Patriciu, intr-o emisiune difuzata de Realitatea TV. Intrebat pentru cat timp trebuie sa fie acest Guvern PNL-PSD, liberalul a mentionat ca “probabil trebuie sa stea un an, cat dureaza criza”. El a sugerat ca PD-L si PSD se vor “ucide” in duelul pe care il poarta acum si va iesi invingator al treilea pistolar -“gaga”, care pare sa fie in povestea lui Patriciu PNL. “Daca duelul este lupta intre doi pistolari care se indeparteaza zece pasi si dup-aia trag unul intr-altul, trielul este intre trei. Doi sunt foarte buni, sunt tintasi perfecti, si al treilea e un gaga. Se indeparteaza cate zece pasi. Cei doi pistolari foarte buni, stiind ca-s buni, trag unul intr-altul si gaga trage si el, poate l-o nimeri pe unul. Cine moare? Cei doi buni!”, a apreciat Patriciu. Intrebat cine este gaga, liberalul a replicat: “Cred ca banuiti si dumneavoastra”, evitand sa spuna transant ca e vorba de PNL. Pe de alta parte, Dinu Patriciu a spus despre “prietenul Tariceanu” ca este “cel mai coerent dintre cei care azi si-au propus un program anticriza”, dar a precizat ca nu este insa si cel mai “curajos”, adaugand ca, in prietenia lor, niciunul nu a incercat sa influenteze deciziile celuilalt. “In realitate, n-am negat niciodata ca suntem prieteni, dar niciodata niciunul dintre noi nu a incercat sa influenteze deciziile celuilalt”, a conchis Dinu Patriciu.
Politică
"Liniile rosii" peste care partidele sustin ca nu sunt dispuse sa treaca
Toate partidele implicate in negocierile pentru guvernare susutin ca au "linii rosii" peste care nu pot trece in negocierile pentru formarea unei majoritati parlamentare care sa sustina un Guvern solid si prefera sa treaca in opozitie, daca nu reusesc sa-si impuna punctul de vedere. Oare?