Sunt candidatii de mai sus capabili sa imbunatateasca performantele electorale generale ale partidelor lor sau vor castiga, daca vor castiga, doar colegiul in care au fost inscrisi? Si care vor fi, pana la urma, personalitatile care vor aduce voturi si pentru partide, nu numai pentru ei? Pentru ca, in afara celor de mai sus, doritori s-ar gasi, dar numele lor nu spun nimic.
“Trebuie sa ne asteptam la o perioada de transferuri intensa, pana in ultima clipa. Partidele sunt disperate, pentru ca abia acum vad ca nu au cadre proprii pentru a le arunca in lupta in conditiile votului uninominal. Atunci incearca sa faca fata unor transferuri de nume pentru a aduna voturi”, comenteaza analistul politic Stelian Tanase.
Conducerea PNL a validat ieri candidatura Adrianei Saftoiu, fost consilier al lui Traian Basescu, intr-un colegiu din Prahova, in conditiile in care nu toti liderii liberali erau de acord cu aceasta candidatura, dat fiind animozitatile din trecut. Insa liberalii l-au recuperat si pe “copilul pierdut”, Florin Anghel, care va candida tot la Prahova. Fost liberal, fost conservator, fost sef al propriului partid, PNCD, Anghel a primit o “derogare” de vechime in PNL pentru a putea candida.
Pe la portile PNL s-a perindat ieri si actorul Florin Calinescu, care a vorbit cu premierul Calin Popescu-Tariceanu. Nu este limpede inca ce raporturi sunt intre Calinescu si PNL. Calinescu a spus ca “se mai gandeste”, pentru ca are “mai multe oferte”, in vreme ce vicepresedintele Teodor Melescanu a afirmat: “In caz afirmativ (al lui Calinescu? – n.n.) vom decide daca va fi nominalizat pentru un post (sic!) de senator sau deputat”. PNL Arges s-a oferita sa-i acorde un colegiu la Pitesti. Dar aduce Calinescu (sau alte personalitati din afara zonei politice), in cazul alegerilor uninominale, voturi si pentru PNL sau doar pentru sine?
Pesemne ca aduce voturi si pentru partid (exista si un sistem de redistribuire), afirma Stelian Tanase, de vreme ce este curtat. Acelasi lucru il crede el si despre PNTCD (care ar urma sa aiba candidati pe listele liberalilor), frant acum in dispute de partid legate de modul in care trebuie atacat scrutinul – independent sau pe listele PNL. “Taranistii au si ei electoratul lor, atat cat este el”, spune Tanase. Numai ca liberalii trebuie sa astepte acum clarificarea disputei din PNTCD care va ajunge probabil in justitie.
PD-L nu a anuntat ieri decat ca partidul a pus punct discutiilor in jurul candidaturilor Monei Musca si a lui Dumitru Dragomir, candidaturi ce au fost vehiculete intens in acest partid – din acelasi motiv al notorietatii celor doi. Deocamdata numele noi stiute in acest partid sunt Elena Udrea, fost sef al Cancelariei lui Traian Basescu, si actualul consilier prezidential, Catalin Avramescu.
Nici la PSD listele cu candidati nu au mai avansat de zile bune. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a afirmat ieri ca social-democratii ar putea propune pentru colegiile uninominale pentru romanii din strainatate si candidati din afara partidului, o zona “interesanta de selectie” putand fi Chicago, in care Barack Obama s-a lansat in politica.
Liderul PSD a anuntat ca si in colegiile din Bucuresti, social-democratii ar putea accepta oameni din afara partidului, dar care dovedesc o anumita afinitate cu doctrina social-democrata. Geoana nu a dat nume in acest sens, dar pe unul il stim deja, tanarul om de afaceri Robert Negoita.
In aceste conditii stim doar ce nume cu vechime se vor inscrie in colegiile uninominale. Este, in primul rand, vorba despre sefii din partide – Calin Popescu-Tariceanu, Mircea Geoana, Adrian Nastase, Vasile Blaga – urmati de esaloanele doi care isi vor gasi locuri in colegii. Singura lupta a acestora din urma este sa fie inscrisi in colegii care vor fi si castigatoare pentru ei.