Prețurile de consum au urcat în august cu numai 0,23%, cu mult sub așteptările analiștilor, după ce în iulie – prima lună în care s-a aplicat TVA-ul mărit de 24%, inflația fusese de 2,6%.

Astfel, la două luni de la majorarea TVA, care aritmetic ar fi trebuit să ducă la o creștere a prețurilor cu 4,2%, inflația a fost de numai 2,8%, ceea ce arată că majoritatea comercianților au ezitat să urce prețurile pe fondul cererii slabe de consum, preferând în schimb să își reducă marjele proprii de câștig. Vestea – bună pentru consumatori – a fost însă primită cu răceală de analiști, care văd în această evoluție încă un semn al consumului foarte slab. Un sondaj al Asociației Analiștilor Financiar Bancari arăta săptămâna trecută așteptări pentru o creștere a prețurilor cu 0,4%, pe medie. Prognozele mergeau de la 0,2% până la 0,9%.

“Inflația relativ scăzută din august – lună în care ne așteptam să mai vedem un impact întârziat al majorării TVA asupra prețurilor – vine să confirme faptul că cererea internă nu reușește să își revină, ci dimpotrivă, se diminuează și mai mult după măsurile de austeritate”, spun analiștii Piraeus Bank.

După creșterea prețurilor din august, inflația anuală a urcat la 7,58%, cel mai înalt nivel din ultimii doi ani.