Retragerea principalului ofertant de morfină reprezintă doar partea vizibilă a iceberg-ului de probleme din oncologie, aproape 10 citostatice au dispărut treptat, în ultimii ani, unele foarte ieftine, motiv pentru care bolnavii își caută medicamente în străinătate sau fac scheme reduse de tratament.

“Bolnavii de cancer din România, plătitori de taxe și contributori la bugetul sistemului național de sănătate, au ajuns în situația de a-și asigura tratamentul recurgând la medicamente cumpărate din străinătate, pe propria cheltuială. Absența morfinei, caz recent mediatizat, nu este singura deficiență majoră a programului oncologic național. Sistemul clawback și impunerea unor prețuri nesustenabile pentru medicamentele cu prescripție medicală au generat dispariția de pe piața românească a unor produse indispensabile tratamentului persoanelor suferind de cancer”, susține președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC), Cezar Irimia.

Potrivit FABC, semnalele de alarmă ale federației nu au fost luate în serios, iar programul de oncologie este tot subfinanțat.

“În mod implicit, această indiferență se transformă într-o condamnare la moarte a suferinzilor de cancer. În condițiile în care bugetul alocat rămâne insuficient, listele cu pacienți în așteptarea medicației care prelungește durata de viață cresc permanent, multora ajungându-le rândul la tratamente când deja este prea târziu”, a mai spus Irimia.

El a enumerat câteva medicamente citostatice care lipsesc de mai mult timp, unul produs chiar în România, respectiv cosmegen, vincristin, vinblastin, dacarbazină, cincifluorourocil, natulan și tamaxifen.

Pentru că unele medicamente lipsesc, medicii sunt obligați să reducă schema de tratament, asfel că medicația nu mai este eficientă, a recunsocut și medicul Florian Băcanu, oncolog la Spitalul “Sfânta Maria” din Capitală.

Medicii susțin că interzicerea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a eliberării din farmaciile cu circuit deschis a medicației oncologice injectabile prescrise de medicii oncologi a condus la oprirea tratamentului pentru foarte mulți bolnavi, din cauza bugetului insuficient alocat spitalelor.

“Facem apel la autorități să abordeze problema de urgență, într-o manieră globală, dincolo de interesele de moment și să se gândească la toate consecințele pe care subfinanțarea sistemului le implică asupra cetățenilor României. Sistemul de sănătate trebuie finanțat cel puțin la cota de avarie, garantându-se astfel fiecărui pacient dreptul la tratament. Așteptăm, în egală măsură, ca reglementările în materie de oncologie să respecte criteriile transparenței, onestității și dreptului la viață al pacienților români”, a mai spus Irimia.

Medicul Florian Băcanu a recomandat autorităților să ia modelul spitalelor Uniunii Europene sau ale SUA, unde tratamentele sunt acordate prin ambulatoriu de specialitate, și nu în spital, reducând costurile cu internarea în cazul bolnavilor care locuiesc în aceeași localitate în care este spitalul unde se tratează.

“Este nevoie de un management mai bun în oncologie. Tratamentul în ambulatoriu mă costă zero lei, spitalizarea pe zi este trei-patru milioane (de lei vechi, n.r.) de pacient. Nimeni nu face ceea ce fac Europa și SUA, chimioterapia ambulatorie. Apoi, administrarea tratamentelor injectabile prin spital are un risc major, știut fiind că bugetele unităților sanitare sunt insuficiente și atunci bolnavul estr mereu expus”, a adăugat Băcanu.

Medicamentele morfinice vor fi și în continuare la dispoziția medicilor și pacienților, deși au existat unele discontinuități în aprovizionare, după ce la sfârșitul anului trecut Mundipharma a decis restrângerea activității de reprezentare directă în România, au spus reprezentanții Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Compania Mundipharma este membră a Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente. Potrivit ARPIM, decizia Mundipharma s-a bazat pe înăsprirea considerabilă a condițiilor de desfășurare a activității pe piața farmaceutică românească, pe creșterea considerabilă a expunerii la riscuri financiare, precum și pe creșterea nesustenabilă a nivelului de taxare.

În urma problemelor apărute în aprovizionarea cu medicamente morfinice necesare tratamentului pacienților oncologici, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut, joi, Ministerului Sănătății ca în interval de o săptămână să îi prezinte o analiză privind constituirea unei rezerve naționale care să includă toate medicamentele pentru situații de urgență
Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a arătat, într-o conferință de presă susținută la Guvern, că în rezerva ministerului există medicamente, dar pentru situații de calamitate.

“Nu ne-am gândit vreodată că ar putea să apară un astfel de hiatus în aprovizionarea cu medicamente, dar probabil că vom face o rezervă și pentru astfel de situații. O astfel de situație nu a mai apărut până acum”, a spus Cepoi.

În ședința specială de joi, Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, o sumă totală de 750.000 de lei pentru achiziționarea în regim de urgență a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienților oncologici.

Secretar de stat a precizat că fondurile alocate de Guvern acoperă consumul mediu lunar de astfel de medicamente.

Peste 10.000 de pacienți oncologici erau înregistrați în Registru în ianuarie.