Poet, eseist, publicist si editor, Calin Vlasie a absolvit in 1978 Facultatea de Filosofie-Istorie, sectia Pedagogie, a Universitasii Bucuresti. Dupa 1990, a fost redactor si redactor-sef la revistele Arges si Calende si a infiintat Editura Vlasie, apoi Editura Paralela 45, al carei proprietar si director general este in prezent. A debutat in 1981, cu placheta de versuri Neuronia, careia i-au urmat alte volume de versuri, plus antologii colective si personale intre anii 1984 si 2003.
– Aud vorbindu-se din ce in ce mai mult in ultima vreme despre esecul literar al generatiei ’80. Chiar au esuat optzecistii?
– Aceasta idee “profunda” isi trage originea din doua tipuri de frustrare: una, a unei populatii intregi de impostori ai literaturii scrise intre 1946 si 1989 care, prin venirea unei generatii cu o moralitate impecabila si cu un concept estetic nou, cum a fost cazul generatiei ’80, si-a vazut puse in pericol falsele ierarhii valorice, iar a doua generata de un critic literar crescut la scoala paginilor de reviste ca Laurentiu Ulici, Nicolae Ciobanu sau Alex Stefanescu, si nu in mediul universitar cum ar fi fost firesc, un critic de varsta opzecistilor si pe care optzecistii nu l-au luat niciodata serios in seama, Dan C. Mihailescu. Daca Matei Visniec, Mircea Cartarescu, Nichita Danilov, Ion Muresan, Liviu Ioan Stoiciu, Mariana Marin, Marta Petreu, Gheorghe Craciun sau Mircea Nedelciu sunt esecuri literare, sa dau doar cateva nume, atunci intr-adevar generatia optzeci inseamna un esec. Primul tip tine de batalie idealogica si are un inteles conjunctural. Al doilea tine de incultura, ceea ce e foarte grav pentru un tip care se crede chiar si ochiul critic al unui post de televiziune important.
– Reverie, proiectie onirica… Se impaca toate acestea cu statutul de editor?
– Eu cred ca in spatele “reveriei si al proiectiei onirice” – desi in poezia mea proiectia onirica e mimata in grila ironica – stau foarte bine si luciditatea, si spiritul critic, si dinamismul psihic, asa cum se intampla si cu modul editorului. Eu am crezut de foarte tanar, dinainte de studentie, ca poezia, indiferent de tipul de emotie pe care il transmite, e fabricata intr-un laborator mental extrem de complicat, care nu poate fi redus la unul dintre atributele psihismului uman. E o teorie intreaga pe care am dezvoltat-o in Poezie si psihic, o carte scrisa in prima tinerete si editata in 2003, dupa aproape douazeci de ani, din care am publicat fragmente la inceputul anilor optzeci in mai multe reviste literare.
– In 1994, daca nu ma insala memoria, spuneati: “De cinci ani si jumatate nu am mai scris un vers”. A fost un destin al majoritatii poetilor nostri acela de a renunta la poezie dupa 1989?
– Memoria nu va insala. Din februarie 1989 si pana in iulie 2005 nu am mai scris nici un vers. Nu pentru ca nu am mai putut, ci pentru ca nu am mai vrut. Din mai multe motive. In februarie 1989, mi se parea ca poezia e o jignire adusa realitatii, cu alte vorbe, tara ardea si babuta poezie croseta fara sa-i pese de ce-i in jurul ei. O decizie de bun-simt si un alt mod de a protesta pentru ceea ce insemna viata in Romania de atunci, o Romanie care s-a prelungit multi, foarte multi ani si dupa 1989. Eu cred, pe de alta parte, ca poezia dureaza cat dureaza constructul psihic apt sa genereze poezie, altfel cadem in autopastisa, in carierism. Or literatura si arta in general sunt incompatibile cu cariera. Cariera in literatura e proprie impostorilor si incultilor.
– Dar astazi este poezia improprie vremurilor pe care le traim? E socul istoric o cauza a neputintei de a mai scrie?
– Eu am scris cu vreo 15 ani in urma despre socul istoriei, dar perceptia si trairea sunt diferite de la o varsta la alta. In decembrie 1989 si dupa aceea vreme de cativa ani, am trecut cu totii prin acest soc al schimbarii istoriei. Sigur ca e socant sa vezi cu ochii tai cum se naruie un sistem intreg si cu cata greutate un altul, bazat pe o alta structura valorica, incearca sa-i ia locul. Cei mai multi, dupa ’89, s-au apucat de jurnalism, au devenit editori sau chiar oameni de afaceri, ma refer la scriitori pur si simplu, poeti, prozatori, dramaturgi, critici literari. Formulele sunt foarte diverse. In 1989, opzecistii aveau in jur de 35-40 de ani, aveau forta si maturitate suficiente pentru a deveni lideri de opinie, jurnalisti, editori de reviste si de carti. Cei mai multi si-au sporit performanta literara. Cele mai multe carti ale optzecistilor, vechi sau noi, au fost publicate dupa 1989. Optzecistii au fost cel mai putin “socati” de istoria sfarsitului de an 1989, pentru ca ei au trait inca de la inceput intr-un spirit liber. Socul intens l-au trait generatiile anterioare. In sfarsit, nu cred ca poezia este improprie vremurilor pe care le traim. Improprie este lipsa de concept nou, de noutate estetica. Biografismul, propriu poeziei optzeciste, a ajuns astazi la dimensiuni scabroase.
– Cumva, ati sacrificat scrisul in favoarea activitatii editoriale. A meritat?
– Nu am sacrificat scrisul in favoarea activitatii editoriale. Mi-am concentrat interesul intelectual intr-o directie pe care pana in 1989 era imposibil sa o dezvolt. Si nu fara folos. Am creat o institutie culturala, Editura Paralela 45, care inseamna foarte mult astazi in cultura romana.
– Sunteti directorul acestei edituri de succes. In aceasta calitate, imi puteti spune daca se mai cumpara poezia, daca mai are nevoie cititorul roman de versuri?
– Cititorul de azi este ca si consumatorul de azi. Nu accepta sa i se bage pe gat orice. Asta se intampla pe timpul comunismului. Intr-o cultura normala, la fel ca intr-o economie normala, exista concurenta. Nu pot citi orice poezie, cum nu pot cumpara orice haina. Pot sa aleg pentru ca vreau sa aleg si am de unde sa aleg. Din pacate, in literatura actuala se intampla acelasi lucru ca in economia actuala. Cele mai bune “produse” vin din afara tarii. Literatura romana trece in acest moment printr-o criza fara precedent. Putem spune, simplificand marxist, ca e vorba doar de socul istoriei? Nu cred. Merita o dezbatere ampla aceasta chestiune. Dar sa revin. Ma numar printre putinii editori care publica in mod constant versuri. Colectia de poezie bilingva intitulata Gemini se vinde bine, deci e cautata, dorita. In general poetii valorosi si cu un grad de notorietate foarte bun sunt cautati. Ceea ce public in seria de poezie a colectiei Biblioteca romaneasca se cumpara. Si Matei Visniec si Nichita Danilov si Simona Popescu, dar si Ilie Constantin si Gellu Naum, dar si Ioana Niculaie, publicata in seria de poezii a colectiei Avanpost. Marea problema insa ramane romanul romanesc actual. Dar si asta este o alta discutie.
– Mai aveti timp sa scrieti, continuati sa mizati pe literatura?
– Munca de editor este o decizie pe care am luat-o la sfarsitul lui decembrie 1989 si mi-am asumat-o cu toata fiinta mea si cu toate riscurile. Este normal ca majoritatea timpului sa o dedic activitatii editoriale. Este un alt mod de a miza pe literatura, un alt rol. Timpul care imi ramane, mult, putin, il dedic scrisului si familiei. Toate se petrec in acelasi timp, iar eu ma bucur ca traiesc intr-un timp care ma absoarbe cu totul.
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu