Leonardo, cel mai mare retailer local de încălțăminte și marochinărie, intrat în insolvență în a doua parte a anului trecut cu datorii de 100 mil. euro, intenționează să se extindă în acest an și caută spații “cu trafic intens și chirii mici”. În prezent, compania care deține 137 de magazine este în discuții avansate cu Bucur Obor în București și cu centrul comercial Maramureșul din Baia Mare. Acest din urmă magazin urmează a fi deschis în locul celui stradal închis în luna august 2010.
Compania analizează doar piața locală și nu are în plan să iasă pe alte piețe din nou, după ce la sfârșitul anului trecut a renunțat complet la export și a închis societățile subsidiare din Ungaria, Moldova și Bulgaria. “În acest moment vindem numai în România și deocamdată nu este luată în calcul o reextindere a rețelei pe plan internațional. Apreciem că atâta timp cât condițiile dificile – atât interne, cât și externe – care au constrâns societatea să renunțe la planurile de extindere regională nu s-au îmbunătățit, orice discuție pe această temă este inoportună”, spune Radu Lotrean, asociat coordonator la Casa de Insolvență Transilvania, responsabilă cu reorganizarea judiciară a companiei.
În 2010 Leonardo a vândut 10.000 de perechi de încălțăminte și 5.300 de bucăți de nonîncălțăminte pe zi, mai mult decât la începutul lui 2009, când rețeaua de magazine număra 187 de unități, cu 50 mai multe. Lotrean nu a oferit detalii despre vânzările din 2011 sau despre cifra de afaceri estimată pentru acest an. “Suntem rezervați în ceea ce privește cifra de afaceri pentru 2011, aceasta depinzând și de evoluția macroeconomică generală. În acest moment ne concentrăm pe menținerea profitabilității și a cotei de piață.” În 2010 Leonardo, controlată de Florin Panea, a avut afaceri de circa 78 mil. euro, mai mică decât cea din 2009, de 439 mil. lei (95 mil. euro), potrivit datelor oferite de Lotrean la finalul lui 2010. Cristina Roșca