Pornind de la expoziția-eveniment desfășurată în perioada 3 octombrie – 5 decembrie 2014 la Muzeul de Artă din Timișoara, albumul „Ștefan Câlția. Locuri” propus de Curtea Veche Publishing adună peste 70 de lucrări ale pictorului, dintre care multe neexpuse până acum publicului larg*). Textele incluse în album sunt semnate de Victor Neumann, Dan C. Mihăilescu, cele trei tinere curatoare ale expoziției – Ioana Mandeal, Sandra Demetrescu, Patricia Bădulescu – și Andrei Teleagă. Departe de o abordare clasică, autorii vorbesc despre propriile contacte cu munca artistului, trecând prin câteva dintre motivele esențiale ale universului său ideatic. Albumul face parte dintr-un proiect mai amplu care include expoziția cu același nume, dar și o serie de conferințe.
„Când se așeza o cruce undeva, acel undeva nu era un loc întâmplător – era un Loc. Era locul unde caii oboseau, unde omul oprea căruța. Locul din care, umblând de o parte și de alta a acestor dealuri, cuprindeai totul. Aici găseai, poate, un izvor și era firesc să te așezi, să te odihnești și totodată să privești. Aici așezau crucea, aici se opreau toți. Deci chiar atunci când umblai singur, aici te întâlneai cu toți cei dinaintea ta. Și aici îți lăsai gândurile.“ (Ștefan Câlția)
„Când Ștefan Câlția m-a invitat întâia oară în atelierul său – scrie Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara – am fost fascinat de amalgamul de lumini și de umbre al locului în care își petrecea cea mai mare parte a fiecărei zile; am fost impresionat de ferestrele înalte ale imobilului, mângâiate de frunzele și florile grădinii din fața lui. Descopeream misterul pe care artistul știe să-l cultive voluntar ori involuntar, admiram arta etnografică împodobind casa – obiectele de ceramică, vechiul pat al casei țărănești, lăzile de lemn depozitând documente prăfuite ale unor vremuri îndepărtate, fotografii de familie –, pe toate asociindu-le universului din care descind picturile maestrului.
În pofida unui timp istoric puțin prielnic poeziei ori artelor vizuale, Ștefan Câlția a rămas profund atașat de arta picturii sale. Admirabilele serii de tablouri pe care le-a pictat în ultimele decenii demonstrează continua diversificare a temelor de studiu, preocuparea pentru creionarea unui stil inconfundabil, formularea unui mesaj propriu. Câlția este un călător dincolo de spațiu și timp. El povestește – e un înnăscut povestitor – despre deplasările la Șona, satul părinților, situat în apropierea orașului Făgăraș, despre înfățișarea oamenilor de acolo, despre ocupațiile și trăsăturile lor de caracter, despre dragostea pe care le-o poartă. Descrie ca nimeni altul familia și comunitatea locală, stăruind asupra șansei recuperării unor uitate obiceiuri, dar și a reconstruirii unei uitate diversități regionale. Pentru Ștefan Câlția, Șona reprezintă o altă lume decât aceea obișnuită, reprezintă fabulosul loc al copilăriei, cel ce i-a oferit bogăția de idei picturale. Șona e un punct în care nimeni și nimic nu pare să se grăbească și în care spațiul și timpul își dau mâna spre a face cunoscute semnele unei istorii nepervertite de modernitate. Probabil așa se explică faptul că satul acesta a devenit punctul de plecare și de întoarcere a artistului, o referință permanentă în majoritatea tablourilor sale și în fascinantele povești care le-au făcut posibile.
Nu este o întâmplare faptul că Ștefan Câlția creează o artă prin care readuce la viață unicitatea geografică a teritoriului cunoscut odinioară sub numele de Fundus Regius: dominantele dealuri subcarpatice ori prelungirile podișului transilvan, acele punți de pe care poate fi admirată întreaga Țară a Oltului și pe care artistul le reprezintă sub diverse forme, mărimi, culori.
Reflecțiile lui Ștefan Câlția se revendică din lunga și înțeleapta cultură rurală românească. Ce altceva pot spune de îndată ce observ că maestrul are darul de a se studia pe sine și pe ceilalți, are harul de a descoperi universalitatea sub influența des invocatelor și admirabil reprezentatelor tradiții locale? Inovațiile sale rezultă din reinventarea trecutului, a identității personale și a colectivității umane de altădată. Transilvanismul declarat al lui Ștefan Câlția este dublat de o orientare religioasă tolerantă, deschisă spre diversitățile de orice fel. La fel de explicit este atașamentul său nedezmințit față de monarhie. Casa Regală a României este pentru el o referință de vârf, una statornică pentru ceea ce înseamnă societate și cultură, diplomație și bine de obște.
Crezul artistic al maestrului derivă dintr-o mare și continuă curiozitate față de om și natură, față de tradiții și simboluri, față de cărți și idei. De aici, plăcerea de a desena sau de a picta episoadele frumoase ori triste ce l-au marcat. De aici, gândul ce pendulează între nostalgia unei lumi de mult apuse și speranța unui timp al schimbărilor. De aici, subtila ironie la adresa lumii moderne, acea ars combinatoria în care păsările, oamenii și circul livrează imaginea amalgamată a lumii de astăzi, o critică subtilă a stării de spirit ori a aceleia de civilizație în care trăim.”
„Suflet răscruce, Ștefan Câlția este un sangvin melancolic – sau, dacă vreți, un coleric fantast, deopotrivă contemplativ și ziditor. Un meșter insuflat de ethosul breslelor de altădată, dar subtil alcătuitor de himere, cultivând cu hâtră sobrietate estetica ambiguității. Himere care vin de niciunde, îndreptându-se către nicăieri. Levitații funambulești cu înscenări de bestiar medieval, încremeniri clovnești și metamorfoze halucinante, pentru care trecerea, călătoria, plutirea, suspendarea în vid, sticla (cu misterioasele ei tăceri vorbitoare), ceața, drumul, norii, luminișul, luntrea, peștele, dealul – figurile evanescenței și ispitele inefabilului, semnele acelui Dincolo ce definesc ființarea ca mister împărtășit – se asociază pieziș cu ambiguitatea carnavalescă și teatralizarea obiectelor.” (Dan C. Mihăilescu)
*) Ștefan Câlția, Locuri. Muzeul de Artă Timișoara, Curtea veche Publishing. Cuvânt-înainte de Victor Neumann. O incursiune în atelierul și gărdina artistului de Dan C. Mihăilescu