Distribuitorul de cosmetice pentru ingrijirea parului Londa Cosmetics Romania estimeaza pentru acest an o crestere a cifrei de afaceri intre 10-15%, astfel incat sa ajunga la 5,2-5,5 milioane de euro.
In 2002, compania a avut o cifra de afaceri de 4,8 milioane de euro.
“In 2003 ne-am dirijat eforturile catre comunicarea cu consumatorul final, iar una dintre principalele activitati care au sustinut aceasta comunicare a fost “in store promotions” (n.red. promovarea la raft), dublata de campaniile de presa in publicatiile pentru femei,” a declarat directorul general al companiei Liviu Curechian. El nu a precizat la cat s-au situat investitiile companiei in aceasta zona.
Curechian a mentionat ca in acest an cresterile inregistrate de companie sunt ceva mai mici decat in alti ani, din cauza scaderii puterii de cumparare, a stagnarii pietei si a concurentei.
“Piata produselor de colorare a parului in anul care se incheie s-a caracterizat printr-o competitie accentuata, in special pe segmentul “medium price””, care reprezinta aproximativ 65% din valoarea acestei piete.
De asemenea, “intreaga piata a produselor de colorare a fost foarte dinamica din punctul de vedere al lansarilor si relansarilor de produse,” a mai declarat Curechian.
El a adaugat ca in 2004 compania si-a propus vanzari mai mari cu cel putin 20%, prin intermediul lansarii de noi produse pe toate segmentele unde Londa activeaza.
Compania distribuie pe piata romaneasca produse destinate consumului casnic si produse profesionale.
Conform unui studiu ACNielsen citat de companie, volumul vanzarilor produselor de colorare a parului Londa, in perioada septembrie-octombrie, au reprezentat 16,5% din totalul pietei.
Principalii sai competitori sunt Schwarzkopf (Palette), Laboratoarele Papillon si Gerocossen. claudia.covaci@zf.ro
Companii
Londa, afaceri de 5,5 mil. euro
Distribuitorul de cosmetice pentru ingrijirea parului Londa Cosmetics Romania estimeaza pentru acest an o crestere a cifrei de afaceri intre 10-15%, astfel incat sa ajunga la 5,2-5,5 milioane de euro.In 2002, compania a avut o cifra de afaceri de 4,8 milioane de euro