Un șef de sucursală de companie de asigurări de 35 de ani, absolvent de Spiru Haret, a primit votul comisiilor în Parlament pentru șefia CSA. În schimb a fost respins unul din cei mai experimentați oameni din industrie.
Votarea de către comisiile de specialitate ale Parlamentului a unui necunoscut, Romeo Ionuț Comăniciu, în fruntea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în detrimentul unui om cu o vastă experiență în asigurări, Cristian Constantinescu, a uimit ieri industria asigurărilor.
Șeful CSA este chemat să reglementeze o piață de 2 mld. euro al cărei echilibru este asigurat în extrem de mare măsură de încrederea în sistem și profesionalismul celor care îl conduc.
Parlamentul trebuie să se pronunțe în plen asupra numirilor acceptate de comisii.
Specialiștii din asigurări s-au declarat surprinși de decizia parlamentarilor, afirmând că la CSA era nevoie de un om cu experiență care și-a demonstrat în trecut competențele, mai ales că piața de asigurări trece în prezent printr-un proces radical
Constantinescu a comentat ieri pentru Mediafax decizia parlamentarilor din comisiile de specialitate afirmând că numirea la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a unui șef de sucursală, care se ocupă de vânzările unui asigurător într-o zonă, este un semnal extrem de prost pentru investitorii străini din industrie.
“Conform fișei postului, un șef de sucursală are ca sarcină coordonarea activității de vânzări a unui asigurător într-o anumită zonă. El știe să vândă asigurări. Ce se află în spatele unei polițe, respectiv rezerve și alte noțiuni tehnice, nici nu trebuie să știe. Faptul că este propus și, probabil, ales la șefia CSA va fi un semnal extrem de prost pentru investitorii străini, care vor înțelege că autoritățile nu sunt preocupate de acest domeniu, unul foarte important într-o economie.”
Astra, de unde provine Comăniciu, a susținut foarte mult proiectul PAID, de protecție obligatorie împotriva dezastrelor naturale, proiect criticat dur luni de Cristian Constantinescu, care a afirmat că această societate este în faliment tehnic, sumele încasate nefiind la nivelul riscului asumat.
Constantinescu a afirmat în timpul audierilor la comisiile parlamentare reunite că problemele industriei asigurărilor au fost tratate cu superficialitate de autoritatea de reglementare. El a susținut că mai multe societăți de profil sunt în stare de insolvență, însă nimeni din conducerea CSA nu și-a asumat curajul să semneze “certificatul de deces” al acestora. Mai mult, a susținut că va evalua personalul CSA, precum și al managerilor din industrie.
Cum s-a ajuns la această situație în Parlament? Mulți dintre membrii PDL din Comisia de buget-finanțe au refuzat comentariile pe marginea subiectului respingerii lui Cristian Constantinescu. Totuși modul în care a fost organizat votul în comisiile reunite de buget-finanțe ridică semne de întrebare.
Luni seară, în timpul votului asupra candidaturii lui Constantinescu, PDL a cerut vot secret și l-a obținut, întrucât alături de UDMR, independenți și minorități are majoritatea în comisii. Dar candidatul lor, adică Cristian Constantinescu, a fost respins cu 25 de voturi “împotrivă” și 14 “pentru”. Ieri votul pentru Romeo Comăniciu nu a fost secret, ci la vedere, el fiind votat cu 21 de voturi “pentru” și 12 “împotrivă”.
În iunie, când PDL a anunțat că îl susține pe Constantinescu, el a fost audiat în Biroul Permanent Național (BPN – conducerea PDL) și apoi i-a fost anunțată susținerea. Romeo Comăniciu nu a fost audiat în acest for. Sau cel puțin parlamentarii consultați de ZF spun că nu-și aduc aminte. De ce?
Purtătorul de cuvând al PDL, deputatul Sever Voinescu, a promis un răspuns, dar nu l-a oferit până la închiderea ediției. Președintele Comisiei de buget din Senat Ovidiu Marian (PDL) are un singur comentariu: “Nu comentez!”.
Din rezultatele votului se observă că o parte din reprezentanții coaliției din comisiile de buget au votat, practic, împotriva candidatului lor. Dar nu se știe cine pentru că votul a fost secret. Nu au respectat parlamentarii PDL linia conducerii partidului sau partidul s-a răzgândit între timp? Senatorul Alexandru Mocanu, membru în Comisia de buget a Senatului, participant la dezbateri, admite că este posibil ca unii să nu fi respectat decizia partidului, dar afirmă că, votul fiind secret, se poate spune, la fel de bine, că cei care au votat împotrivă au fost din UDMR sau de la minorități. “PSD și PNL nu ascultă de propunerile noastre. Și de la noi sigur unii nu le-au ascultat.”
El susține însă că propunerea Comăniciu nu a venit de niciunde, ci el și-a depus CV-ul la BPN în vară odată cu Constantinescu, partidul alegându-l atunci pe acesta din urmă. “Dacă această propunere a picat, atunci a venit următorul pe listă.”
Cum s-au petrecut lucrurile din punctul de vedere al opoziției? “Ne-am trezit cu un CV pe masă. Ne-am dat seama că este propunerea grupării Scripcaru, că doar nu suntem copii”, susține deputatul PNL Eugen Nicolăescu, membru al Comisiei de buget-finanțe a Camerei.
Comăniciu este din Brașov, iar primarul Brașovului este George Scripcaru, un influent vicepreședinte al PDL. De asemenea, ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu, deputat și membru în Comisia de buget a Camerei, este tot din Brașov. Nici Scripcaru și nici Ialomițianu nu au putut fi contactați pentru a explica dacă au avut vreun cuvânt de spus în această nominalizare.
Propunerea Comăniciu a stârnit ieri critici acide din partea opoziției care a susținut că este martora unor reglări de conturi în interiorul PDL, după ce prima propunere, Constantinescu, a fost respinsă luni seară.
Deputatul PSD Petre Petrescu, membru al Comisiei de buget a Camerei, a anunțat că social-democrații vor vota împotriva lui Comăniciu, întrucât sunt puși într-o situație penibilă. “Suntem și noi puși într-o situație penibilă de indecizia unor oameni politici care încearcă să impună un om sau un altul.”
Eugen Nicolăescu (PNL) a afirmat că, dacă la conducerea CSA va fi pus un om fără experiență, ușor de manipulat, având în vedere și vârsta pe care o are, atunci va exista o mare problemă, deoarece problemele cele mai importante ale economiei globale sunt cele financiare.
Constantinescu este singura propunere pentru CSA care luni seară a fost respinsă de comisii.
Un alt candidat al PDL pentru poziția de membru și vicepreședinte al CSA, Constantin Buzoianu, a primit 32 de voturi pentru și doar cinci împotrivă.
Propunerea PSD pentru pozițiile de membru și vicepreședinte al CSA, Tudor Baltă, a fost acceptată cu 37 de voturi “pentru” și două “împotrivă”, în vreme ce Doru Claudian Frunzulică, propus de UNPR pentru a fi membru în CSA, a primit 36 de voturi “pentru” și trei împotrivă.
Noile numiri în CSA s-au făcut după ce în vara trecută a expirat mandatul a patru membri ai CSA din totalul de șapte – Angela Toncescu (președinte), Tudor Baltă (vicepreședinte), Constantin Buzoianu (vicepreședinte) și Corneliu Moldovan (membru).
Specialiștii din industria asigurărilor se declară surprinși de decizia parlamentarilor și spun că era nevoie de un om cu experiență și care și-a demonstrat în trecut competențele, mai ales că piața de asigurări trece în prezent printr-un proces de schimbare radical. “Este o discrepanță între numirea pe criterii politice a conducerii Comisiei de Supraveghere și faptul că noi vorbim în acest moment de profesionalizarea pieței, inclusiv a agenților de vânzări. Numirea politică are rolul ei, dar trebuie să luăm în calcul și alte considerente. La conducerea instituției ar trebui numiți oameni care să aibă experiență la un anumit nivel în asigurări, nu doar oameni care să fi lucrat pur și simplu în asigurări”, spune Romeo Jantea, asociat în cadrul brokerului de asigurări și pensii private Guild.
Violeta Ciurel, director al AXA Asigurări de Viață, unul dintre cei mai reputați manageri din industria românească a asigurărilor, afirmă că pentru această poziție de președinte al CSA este necesar un om integru, profesionist. “Având în vedere perioada foarte dificilă care va urma, implementarea normelor Solvency II (de întărire a capitalului firmelor – n. red.) și necesitatea creșterii gradului de protecție al consumatorilor, este nevoie de specialiști foarte buni. Nu-l cunosc pe domnul Comăniciu. Nu știu care sunt criteriile după care a fost ales”, a spus Ciurel.
Pe de altă parte, Radu Mustățea, directorul Astra Asigurări, afirmă că Romeo Ionuț Comăniciu a dat dovadă de profesionalism la sucursala de la Brașov. “Romeo Ionuț Comăniciu a reunit două din sucursalele noastre de la Brașov, care împreună au afaceri de 7 milioane de euro. A devenit una din sucursalele noastre performante. A avut zeci de salariați în subordine și sute de agenți.”, a spus Mustățea. Directorul Astra spune că în niciun caz nu este vreo legătură între criticile pe care le-a adus sistemului PAID Cristian Constantinescu și susținerea de către Astra a PAID faptul că parlamentarii au decis să îl susțină pe un fost angajat al Astra pentru poziția de președinte al CSA.
Companiile de asigurări trebuie să treacă începând cu 1 ianuarie 2012 la regimul de solvabilitate Solvency II, care va aduce un tratament mai dur al riscurilor și cerințe suplimentare de capital. CSA trebuie să supravegheze modul în care companiile se aliniază la noile cerințe. Alte schimbări majore care au loc pe piață se referă la testarea agenților de vânzări și transparentizarea contractelor.
“Cerințele sunt foarte mari în acest moment, când se pregătește introducerea noului regim de solvabilitate. Ar fi de preferat ca la conducerea instituției să fie o persoană care are idee despre reglementare și supraveghere, nu o persoană care s-a ocupat numai de vânzări. Nu comentez competențele omului respectiv pentru că nu îl cunosc, dar dacă nu este specialist măcar să se înconjoare de specialiști”, a spus Fănel Plopeanu, managing partner la compania de consultanță în asigurări Senecta Consulting.
Tensiunile din jurul alegerii președintelui CSA sunt doar vârful aisbergului concurenței dure de pe piață.
Pe piața asigurărilor s-au profilat în ultimii ani două tabere, dintre care una susține, mai mult sau mai puțin fățiș, că asigurătorii străini scot din țară capital prin plăți supraevaluate pentru reasigurare și astfel reduc deliberat profitabilitatea companiilor.
Cealaltă parte susține că, dimpotrivă, reasigurarea este necesară și companiile de asigurări care nu cumpără suficientă reasigurare, printre care sunt mai ales cele cu capital autohton, sunt expuse la risc și ar putea să nu-și plătească obligațiile în caz de nevoie.
Această dispută numai Comisia de Supraveghere o poate arbitra, pentru că toate societățile de asigurări sunt chemate să constituie rezerve stricte pentru eventualele daune și să păstreze anumiți coeficienți de solvabilitate și lichiditate. Spre deosebire de bănci, în asigurări au mai rămas două companii cu capital local, Astra și Carpatica, dintre care prima a reușit să ajungă pe prima poziție la subscrieri și a reușit și extinderea în Ungaria recent. Astra este controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.
Un alt mare om de afaceri din România, Ion Țiriac, are 45% din Allianz-Țiriac Asigurări. Problema reasigurării a fost de altfel ridicată ieri și la audierea lui Romeo Ionuț Comăniciu, chiar de unul din parlamentarii PD-L, care l-a întrebat pe acesta ce poate face Comisia pentru a stopa eventualele ieșiri de capital prin reasigurare. “Prin reasigurare se pot face anumite scurgeri financiare în sensul repatrierii profiturilor către grupurile financiare străine care dețin companiile locale. Va trebui să stabilim un nivel maximal al reasigurării astfel încât capitalul să rămână în România, să nu mai fie transferat prin contracte de reasigurare. Aceste contracte pot fi controlate doar printr-o normă, care acum nu există”, a spus Comăniciu, conform înregistrării video de la Parlament.
La audierile de ieri Comăniciu a fost vizibil încurcat de întrebările parlamentarilor opoziției și nu a reușit să le explice acestora foarte clar cum va încerca să supravegheze mai atent companiile de asigurări. El s-a limitat să spună doar că introducerea noilor standarde de solvabilitate Solvency II, care stabilesc o corelație mai strânsă între capitalurile asigurătorilor și riscurile asumate, va ușura misiunea Comisiei de Supraveghere.
“CSA își va propune să fie mai fermă și să urmărească cu mult mai mare atenție decât până acum solvabilitatea și rezervele pe care trebuie să le constituie societățile de asigurare. Știți dumneavoastră despre ce e vorba”, le-a spus Comăniciu parlamentarilor, care s-au arătat nedumeriți de ultima afirmație a acestuia.
Audierea lui Comăniciu a durat mai puțin de 15 minute, cea mai mare parte a timpului fiind însă ocupată de întrebările și comentariile parlamentarilor. El a evitat să spună parlamentarilor că a absolvit Universitatea “Spiru Haret”, iar în momentul în care a fost întrebat acest lucru s-a limitat să spună că a susținut examenul de licență în cadrul Academiei de Studii Economice. “Faptul că ați absolvit Spiru Haret spune multe despre competențele dumneavoastră”, a fost replica unui parlamentar.
Universitatea Spiru Haret este una dintre cele mai slab cotate instituții de învățământ superior de pe piața locală, aflată pe locul 22 în topul universităților clasate din categoria a III-a din cel mai recent clasament realizat de Ministerul Educației. Instituția a fost implicată în 2008 într-un scandal al diplomelor false, pentru că școlariza 300.000 de studenți și avea sub 1.000 de profesori.
Contactat ieri de Ziarul Financiar, Comăniciu a refuzat să comenteze alegerea sa de către membrii comisiilor.