Lucian Boghiu, directorul general al Electrica, si-a prezentat demisia din functie incepand cu 12 iulie si urmeaza sa fie inlocuit prin ordin al ministrului economiei si comertului cu Nicolae Coroiu, actualul director al sucursalei Electrica Oradea.
“Aceasta (prezentarea demisiei, n.r.) a avut la baza urmatoarele considerente: indeplinirea mandatului privind actiunea de restructurare si privatizare a companiei si starea precara a sanatatii, care nu ii mai permite continuarea activitatii la acest nivel”, afirma reprezentantii societatii Electrica.
Pe de alta parte, surse din piata afirma ca declaratiile recente ale lui Boghiu la adresa Enel si a organismelor financiare internationale au pus partea romana intr-o pozitie delicata, ceea ce a provocat iritare la nivelul ministerului economiei si comertului. Pe piata, se vehiculeaza si alte ipoteze privind plecarea lui Boghiu de la sefia Electrica.
Plecarea lui Boghiu de la Electrica se adauga sirului de demisii din sectorul energetic inceput in 2002 de catre Ion Ungureanu care a demisionat din functia de director general al Termoelectrica si care a trecut temporar pe pozitia de consilier al ministrului economiei, iar ulterior la compania energetica Romelectro. La inceputul anului 2003, Ion Popa si-a dat demisia din functia de director general al SNP Petrom “din motive de sanatate” trecand pe o pozitie mai linistita de consilier al primului ministru Adrian Nastase. In toamna anului trecut, directorul general al Hidroelectrica, Eugen Pena, a fost destituit de catre ministru si trecut in pozitia de consilier al ministrului economiei.
Victor Stefura a trecut si el in 2003 din pozitia de director general al Distrigaz Nord in pozitia de consilier al ministrului Dan Ioan Popescu.
La inceputul lunii iunie, Boghiu declara la Neptun ca la privatizarea Electrica Banat si Electrica Dobrogea au fost presiuni din partea Bancii Mondiale, a Fondului Monetar International si a Uniunii Europene, afirmand ca privatizarea Electrica va continua fara presiuni externe. El mai spunea atunci ca nu se va ma negocia cu italieni, respectiv cu un singur investitor, iar grupul italian Enel ar fi trebuit sa fie eliminat din procesul de privatizare, daca s-ar fi respectat cu strictete legislatia, avand in vedere ca statul italian detine 66% din actiunile grupului.
Semnarea contractului de privatizare a celor doua filiale Electrica cu italienii de la Enel a fost deja anuntata pentru luni. Enel a ramas singurul investitor in cursa, dupa ce ceilaltin competitori s-au retras pe rand din cursa – EVN (Austria), BKW (Elvetia), respectiv Public Power Corporation (Grecia). Dupa mai mult de un an de negocieri, statul roman si Enel s-au inteles asupra tranzactiei, italienii urmand sa plateasca 112 milioane euro pentru preluarea pachetelor de 51% din actiunile Electrica Banat si Electrica Dobrogea.
Italienii au deja numiti cate zece experti pentru fiecare filiala, care au misiunea de a monitoriza luarea deciziilor pana la momentul preluarii efective a companiilor catre finele acestui an.
Boghiu ocupa functia de director general de la 1 martie 2001. Dupa demisie, surse apropiate conducerii Electrica sustin ca acesta se va indrepta spre sectorul privat.
Electrica a devenit anul trecut cea mai mare companie de pe piata romaneasca dupa cifra de afaceri, devansand astfel Petrom. Compania avea o cifra de afaceri de aproximativ 2 miliarde euro, insa a incheiat pe pierderi.
adrian.mirsanu@zf.ro