Când băncile au nevoie ca în costul unui credit să includă o marjă de 4% doar pentru a-și acoperi costurile administrative – de la salariile angajaților până la chiriile pentru sediile unităților și furnizori – ineficiența este evidentă, spune Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.

Bancherii au subliniat mereu eforturile făcute pentru reducerea costurilor, dar la doi ani de la începutul crizei rețelele de unități și numărul de angajați au scăzut foarte ușor față de vârfurile atinse în 2008, în timp ce vânzările lunare de credite s-au întors la nivelurile din 2006.

Steven van Groningen, șeful Raiffeisen Bank, argumenta într-o opinie publicată în ZF la începutul săptămânii că din costul unui credit în euro, 4% reprezintă doar costurile administrative ale băncii. Adăugând costul riscului de țară de 3,5%, al riscului de credit de 2% și costul rezervelor minime de 1%, o marjă de 9% este chiar ușor de “atins”.
Cheltuielile mari cu provizioanele erau invocate în general de bancheri ca principal motiv al menținerii dobânzilor la credite la niveluri ridicate, chiar în timp ce indicatorul Euribor a coborât cu patru puncte de la începutul crizei, până spre 1% pe an, iar BNR a redus aproape la jumătate cerințele de constituire a rezervelor minime obligatorii pentru sumele în valută. Explicația dată de șeful Raiffeisen arată însă că ponderea cea mai importantă o au de fapt costurile interne.

“Își recunoaște ineficiența”, punctează Croitoru. El a vorbit în ultima vreme de mai multe ori despre carența de eficiență în sistemul bancar, avertizându-i totodată pe bancheri că nu vor putea să recâștige încrederea clienților cât timp nu dovedesc că fac eforturi pentru a reduce propria ineficiență, care se regășește și în costul creditelor.
Totuși, de ce au costurile administrative cea mai mare pondere în dobânda unui credit, când majoritatea băncilor percep inclusiv un comision lunar de “administrare” a creditului?

“Întotodeauna vor exista justificări, corecte sau nu, pentru prețuri. În ultimă instanță, prețul reflectă atitudinea ta ca furnizor față de client, cât de mult vrei să vinzi. Dacă băncile ar fi cu adevărat motivate să dea credite, ar găsi soluții să scadă dobânzile”, comentează Radu Crăciun, directorul de investiții al Eureko Pensii.
Practic, bancherii nu au avut nevoie să vândă credite noi de la începutul crizei, în condițiile în care clauzele contractuale le-au permis să urce costul împrumuturilor în derulare.
În oferta curentă, Raiffeisen încearcă să atragă clienții cu o marjă de 5,5 puncte peste Euribor. Subsidiara grupului din Polonia vinde ipotecare în euro la o majră de 2,3 puncte procentuale peste Euribor.

“Costul creditului în România este relativ ridicat și, într-adevăr, trebuie redus. Cum anume? Avem teoretic cinci elemente asupra cărora se poate acționa: riscul de țară, costurile administrative, costurile cu riscul, costul de rezervă minimă obligatorie și marja de profit. Deocamdată, a cincea componentă a prețului creditului, profitabilitatea sistemului bancar, nu oferă multe posibilități, sistemul bancar în ansamblu fiind în pierdere”, nota Van Groningen.
Bancherii au fost însă foarte blânzi când au “umblat” la costurile interne, invocând necesitatea menținerii potențialului de dezvoltare, pentru momentul când piața își va reveni. Deocamdată, clienții existenți trebuie însă să suporte costurile interne.

Cheltuielile cu salariile scad nesemnificativ
Cheltuielile cu personalul au fost doar ușor mai mici în primul semestru din 2010 față de perioada similară din 2009, când se plătiseră bonusurile aferente profiturilor grase obținute în 2008, după cum arată datele din bilanțurile BRD sau Raiffeisen. Ajustările minore de personal și remunerații nu au fost însă suficiente pentru a reduce cheltuielile cu salariile măcar la nivelul din 2008.
În iunie anul acesta, băncile aveau 67.151 de agajați, cu 6% mai puțini față de vârful înregistrat la sfârșitul lui 2008. Numărul de unități teritoriale a înregistrat de asemenea o scădere foarte ușoară, cu 5%, până la 6.235. În schimb, vânzările lunare de credite au fost în aprilie comparabile cu cele de la sfârșitul lui 2006 – începutul lui 2007, potrivit datelor BNR. Comparativ cu acel moment, băncile au însă cu 2.000 mai multe unități teritoriale și aproa pe 3.700 de angajați “Rețelele băncilor s-au ajustat într-o mai mică măsură decât a scăzut valoarea afacerilor cu clienții. Putem să presupunem și existența anumitor ineficiențe”, mai spune Radu Crăciun.

Multe unități, puține credite
Într-o perspectivă regională, băncile locale nu au reușit să vândă la fel de multe credite, deși și-au extins masiv rețelele teritoriale. Majoritatea unităților au fost însă deschise între 2006 și 2008, astfel că nu au avut timp să își construiască portofolii de credite înainte de intrarea în criză. În aceste condiții, portofoliul mediu de credite pentru fiecare unitate bancară era de 8 mil. euro în România, față de 13 mil. euro în Polonia sau 21 mil. euro în Ungaria, potrivit datelor prezentate de Banca Centrală Europeană în studiul EU Banking Structures. Astfel, băncile românești reușesc să le depășească doar pe cele din Bulgaria, unde raportul este de 4 mil. euro – credite pe unitate. Media locală ră mâne foarte departe de cele înregistrate în Austria (credite de 90 de milioane de euro pe unitate) sau Gre cia (credite de 40 mil. euro pe unitate), țări din care provin cele mai multe grupuri bancare cu activitate în România.
“Aici se vede ineficiența. Este esențial pentru bănci să corecteze ineficiența internă, astfel vor rămâne în postura de villain (personajul malefic – n. red.)”, spune Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară.

Subiecte #bnr#Lucian Croitoru