Deutsche Lufthansa a depasit British Airways, devenind a doua mare companie aeriana din punctul de vedere al traficului de pasageri, dupa ce operatorul german si-a suplimentat capacitatea de transport pentru a acoperi cresterea cererii, relateaza Bloomberg.



Lufthansa a inregistrat o intensificare a traficului aerian, calculat ca produs intre numarul de pasageri si distanta de zbor, cu 13% anul trecut, pana la 109,5 miliarde pasageri-kilometru, potrivit datelor furnizate de Asociatia Companiilor Aeriene din Europa, cu sediul la Bruxelles. British Airways a raportat o crestere de numai 6% in valoarea aceluiasi indicator, pana la 106,6 miliarde pasageri-kilometru.



Operatorii aerieni din Europa au avut un trafic in crestere cu 9% anul trecut, cresterea economica din afara regiunii incurajand calatoriile in interes de afaceri si turismul. Cererea pentru zborurile cu avionul a recuperat terenul pierdut in prima jumatate a anului 2003, cand a fost afectata serios de tensiunile militare din Irak, performantele economice mai slabe la nivel global si de epidemia sindromului respirator acut, SARS.



Grupul Air France-KLM a preluat locul ocupat de British Airways drept cel mai mare transportator aerian din Europa in urma fuziunii din luna mai a anului trecut dintre operatorul francez si cel olandez.



Transportatorul londonez British Airways a castigat in ultima perioada pe segmentul calatoriilor din clasa premium si a adaugat noi rute catre destinatii din China, inclusiv Shanghai, ca urmare a expansiunii economice din aceasta zona, care alimenteaza si cererea de calatorii cu avionul.



“Am inregistrat o imbunatatire semnificativa in volumul nostru de activitate, dar aici nu este vorba doar de a ne umple aeronavele cu pasageri”, explica Kate Gay, purtatorul de cuvant al British Airways. “Toate eforturile noastre sunt indreptate catre maximizarea profitabilitatii companiei”, a adaugat ea.



La British Airways, cresterea in segmentul premium, adica in transportul la clasa intai si business-class, a depasit-o pe cea din segmentul economic in ultimele luni, potrivit raportarilor pe bursa ale companiei. marius.anton@zf.ro