Vagit Alekperov, șeful gigantului petrolier rusesc Lukoil cu afaceri de peste 81 de miliarde de dolari în 2009, a prezentat ieri în cadrul unei întâlniri cu președintele României, Traian Băsescu, planurile de dezvoltare pe care le are grupul pentru piața locală.
Dincolo de cele 300 de benzinării și de rafinăria Petrotel din Ploiești, prin care rușii sunt prezenți în România, vizita lui Alekperov a coincis cu momentul în care Lukoil a făcut un pas important în ceea ce privește intrarea în domeniul producerii de energie electrică. Astfel, rușii au anunțat finalizarea unor lucrări de modernizare în valoare de 160 de milioane de dolari în cadrul unei unități de producere a electricității localizată pe platforma rafinăriei din Ploiești.
Odată cu această investiție, grupul spune că intră și pe piața comercializării de energie electrică, în contextul în care intenția companiei de a pătrunde pe acest segment a fost anunțată încă din anul 2006, odată cu înființarea companiei Lukoil Energy & Gas România. Practic, rușii de la Lukoil, alături de Petrom, cea mai mare companie locală, sunt primii investitori care produc fisuri în ceea ce privește producția de energie electrică din surse convenționale, domeniu pe care până în acest an statul român deținea monopolul.
Dacă Lukoil abia a finalizat investiția în centrala de la Ploiești anul acesta, Petrom va pune în funcțiune o centrală de 860 MW la Brazi în a doua parte a anului, fondurile alocate de producătorul de petrol și gaze pentru acest proiect fiind de 500 de milioane de euro.
Dincolo de aceste investiții în energia clasică, energia regenerabilă, mai ales cea eoliană, este un alt domeniu în care proiectele private clatină puțin poziția dominantă a statului român în ceea ce privește producția de energie electrică. “Lucrările de modernizare au început în anul 2008 iar valoarea investiției este de aproximativ 160 de milioane de dolari. Capacitatea totală de producție este de 66 MW, iar consumul propriu este de 3,5 MW. Într-un an complet de funcționare, preconizăm că vom livra 60.000 de MWh. În momentul începerii procesului de modernizare unitatea avea o capacitate de 36 MW”, explică reprezentanții Lukoil Energy & Gas România. Pornind de la datele livrate de companie, în primul an de tranzacționare al energiei pe piața liberă, rușii ar putea câștiga circa 2,5 milioane de euro.
“Centrala termoelectrică se află pe teritoriul rafinăriei Petrotel-Lukoil și asigură necesitățile de energie termică și electrică ale societății. Pornirea celui de-al patrulea bloc energetic la CET va permite furnizarea de energie electrică și pe piața de energie din România. Este primul proiect al companiei Lukoil din sectorul de afaceri cu energie electrică privind utilizarea de cocs în calitate de combustibil pentru producția de energie electrică.”