Anii 2011-2012 au cunoscut mutații semnificative la nivelurile global, regional și național și au evidențiat impactul remarcabil al revoluției informaticii, cercetării științifice și reformării sistemelor de învățământ în societate. Competiția tehnologică s-a asociat tot mai direct cu dezvoltarea economico-socială, clasamentul mondial fiind dominat de SUA, Japonia, China și UE. Surprinzătoare a fost plasarea rapidă a Chinei în categoria superputerilor tehnologico-economice.
Cartea de față*) surprinde întreg dinamismul și impredictibilitatea evoluțiilor din mediul internațional de securitate, evidențiind sensul acestor evoluții, ca și forțele și tendințele specifice.
Lucrarea se află la a cincea ediție, începând cu anul 2005 fiecare volum aducând în atenția specialiștilor și a celor interesați de securitatea internațională analize ale fenomenelor și evenimentelor importante și studii de caz axate pe principalele puncte „fierbinți”. „Lumea 2009” a fost distinsă cu Premiul „Mareșal Constantin Prezan” acordat de Academia Oamenilor de Știință din România.
Și „Lumea 2013” are o structură similară. Două părți – „Studii de securitate”; și „Analize regionale și studii de caz”.
Mulțimea de cercetători și analiști se ocupă în prima parte de: epoca marilor puteri, conceptul de „smart defence”, repere teoretice și practice în studiul guvernării globale, situația economică globală, Statele Unite ale Americii – prezent și perspective, Uniunea Europeană la momentul adevărului, vecinătățile UE – Mediterana și Caucazul, NATO azi, Federația Rusă, Ucraina și Caucazul, Asia Centrală.
În partea a doua sunt analizate: Marele Orient și revoluțiile islamice, revoluțiile din lumea arabă, India și Asia de Sud, Asia de Est, Asia de Sud-Est și Oceania, Africa și mondializarea, America Latină între SUA și restul lumii, evenimentele de la sfârșitul lui 2012.
O imagine exactă a lumii, utilă tuturor celor interesați de ce se întâmplă în jur.
*) Academia Oamenilor de Știință din România. Secția de Științe Militare. Dr. Teodor Frunzetti, dr. Vladimir Zodian, coordonatori. Lumea 2013. Enciclopedie politică și militară. (Studii strategice și de securitate). Editura RAO