Lumea arata mai bine printr-un display color

Glumetii spun ca unul din doi coreeni se cheama pe numele de familie fie Lee, fie Park. In cazul miliardarilor coreeni (sud-coreeni, fireste), zicala se adevereste: potrivit revistei Forbes, Coreea de Sud a dat lumii doi miliardari in anul 2002, iar unul din ei se numeste Lee. Lee Kun-Hee, care a implinit in ianuarie 61 de ani, este cel mai bogat cetatean al tarii sale. Averea lui, de 2,5 miliarde de dolari, e rezultata dintr-o mostenire de la tatal sau, pe care a reusit s-o dezvolte nesperat de mult in ultimii douazeci de ani. Tatal, Lee Byung-Chul, pornise in 1938 o mica afacere la Taegu: vindea peste uscat, legume si fructe unor firme din Manciuria si din Pekin. Afacerea a mers atat de bine, incat in urmatoarele zeci de ani a reusit sa se extinda binisor. In anii ’50, Lee Byung-Chul cumparase mai multe mori si niste fabrici de zahar, in anii ’60 urmasera cateva societati de asigurari, un magazin universal, o fabrica de hartie si un ziar. Toate sub aceeasi firma: “Trei stele” (Samsung).
In urmatoarele decenii, Samsung, ca si Hyundai sau Daewoo, a devenit un prototip al conglomeratului industrial (chaebol), institutie care a hranit ascensiunea Coreei de Sud in randul “tigrilor asiatici”, dar care a creat si premisele crizei financiare din 1997-98. Comun tuturor conglomeratelor a fost accesul rapid la credite ieftine, atat de la banci, cat si prin intermediul subventiilor guvernamentale (chiar daca multe din aceste credite n-au mai putut fi rambursate in cele din urma, iar expansiunea conglomeratelor s-a dovedit excesiva). Familia Lee a avut intotdeauna relatii privilegiate cu autoritatile, in virtutea increderii politicienilor in magnatii care asigurau cresterea economica a tarii si prestigiul industrial al natiei; in 1999, veniturile Samsung Group atinsesera 93,5 miliarde de dolari, adica 15% din PIB-ul tarii, in timp ce exporturile ajunsesera la 44,7 miliarde de dolari, adica 31% din totalul exporturilor nationale.
Se poate spune, dintr-un punct de vedere, ca dezvoltarea Samsung a urmat un plan extrem de riguros de cucerire a tuturor sectoarelor industriale: in anii ’70 a pus la punct doua “planuri cincinale de management”, care trasau directiile de expansiune: industria de masini grele, chimica, petrochimica, constructiile navale. A urmat industria electronica, prin achizitia, in 1974, a companiei Korea Semiconductor. Samsung a inceput sa produca televizoare color, pentru ca apoi sa separe productia de semiconductoare de cea a aparatelor electronice, ceea ce i-a dat sansa de a deveni liderul pietei interne in ambele domenii. In sfarsit, ultima bifata de pe lista planurilor cincinale a fost industria aerospatiala, prin infiintarea constructorului Samsung Precision Company, in 1977.
In acelasi timp insa, Samsung a crescut in mod destul de haotic, profitand de orice ocazie din piata: multe din societatile incluse de-a lungul timpului in grup au fost vandute sau desfiintate (fabricile de zahar, ziarul, divizia de ceasuri) in favoarea lansarii peste noapte in proiecte noi. Unele din proiectele noi – cel mai cunoscut e cazul diviziei producatoare de automobile, Samsung Motors, dar nu e singurul – s-au dovedit neviabile, numai ca situatia lor reala a ramas multa vreme necunoscuta in afara companiei; familia Lee a exploatat din plin posibilitatea specifica chaebolului de a transfera resurse de la cele mai profitabile divizii spre cele neperformante, fara a fi nevoit sa evidentieze aceasta in vreun raport contabil oficial.

Sansa de a trai in tara gadgeturilor
Istoria oficiala a grupului sustine ca lucrurile s-au schimbat radical incepand din 1988, cand Lee Kun-Hee, fiul lui Lee Byung-Chul, a iesit in fata angajatilor, cu prilejul aniversarii a 50 de ani de existenta a firmei, si a anuntat un program de restructurare denumit “A doua infiintare a companiei”. Lee Kun-Hee preluase doar de cateva luni presedintia Samsung Group, imediat dupa moartea tatalui sau, dar dupa ce asteptase nu mai putin de zece ani in pozitia de vicepresedinte al casei de comert a grupului, Samsung Corporation. Biografii explica acest interval prin faptul ca, desi Kun-Hee fusese ales de tatal sau sa-i urmeze la conducerea Samsung, Lee Byung-Chul nu a dorit sa creeze prea devreme animozitati in familie, atata vreme cat Kun-Hee era cel mai mic dintre cei trei fii ai sai.
Lee Kun-Hee a facut studii economice la universitatea japoneza Waseda, dupa care a urmat un curs MBA la universitatea americana George Washington. Articolele elogioase care il descriu ca pe un “reformator senzational” spun ca educatia de tip occidental i-a stimulat dorinta de restructura compania familiei, avand in vedere ca primele lui critici au fost la adresa inchistarii din societatea sud-coreeana. Pornind de la celebrul slogan “Schimba totul, in afara de sotia si de copiii tai”, Lee Kun-Hee a facut tot posibilul sa modifice mentalitatea angajatilor sai: subordonatii au fost incurajati sa le spuna sefilor unde gresesc, birocratia hartiei a fost inlocuita de comunicarea pe cai electronice, angajatul a fost convins sa e mai importanta productia de calitate decat cantitatea produsa, ba chiar au fost promovate femei in posturi de conducere. Lee si-a ales ca agenti ai schimbarii o echipa de directori energici, vorbitori de engleza, cu studii in Vest si tineri (tanra inseamna, in cazul unui director sud-coreean, un om la 40-50 de ani). Mai ales dupa 1993, acestia au dus in spate enorma povara a restructurarii unei organizatii mult prea stufoase, reducand stocurile, forta de munca, externalizand tot ce se putea si adoptand, in cele din urma, standardele contabile occidentale.
Unul dintre acesti directori, inginerul Yun Jong Yong, CEO al Samsung Electronics, a fost desemnat de revista Fortune, in 2000, “omul de afaceri asiatic al anului in Asia”; el e responsabil pentru cea mai mare parte din reforma concreta in materie de management la aceasta divizie. Eforturile au fost insa destul de indelungate si roadele s-au vazut destul de tarziu. Pe la jumatatea anilor ’90, compania continua sa piarda bani fabricand modele ieftine de televizoare si cuptoare cu microunde, replici ale modelelor create de firmele occidentale.
Yun a priceput ca nu te poti impune daca gandesti marunt: a lansat pe piata o serie de produse de top, de la telefoane mobile sofisticate la playere pentru muzica trasa de pe Internet si monitoare extraplate, capabile sa intre in concurenta cu gadgeturile Sony sau Nokia. Tot Yun a initiat aliante rentabile cu producatori ca Dell, Apple Computer sau Sprint PCS, pentru care Samsung a livrat echipamente cu valoare adaugata foarte mare, ca de pilda primele telefoane celulare care ofereau deopotriva acces la Internet si posibilitatea de apelare prin comanda vocala. In fine, Yun a orchestrat la New York o lansare spectaculoasa pentru 30 de produse deodata, cu dansatoare, muzica rock si lumini laser.
Rezultatul a fost impresionant: profitul Samsung Electronics a crescut de mai mult de zece ori in 1999 fata de anul precedent, la 2,7 miliarde de dolari, pentru vanzari de 22,8 miliarde de dolari. Actiunile companiei, listate la bursa din Seul, au crescut in acelasi an cu 214%. Ambitia Samsung, aceea de a nu mai fi un simplu furnizor pentru marii producatori mondiali de electronice, ci un competitor capabil sa-i si intreaca, a inceput sa se realizeze. N-a mai incercat sa cucereasca piata prin produse ieftine, ci prin sofisticare: conceptul de “convergenta digitala”, adica dotarea unui singur aparat electronic cu cat mai multe functii (audio, video, acces la Internet) a venit ca o manusa pentru specialistii dintr-o tara unde majoritatea populatiei e pasionata de gadgeturi, iar posesorii de telefoane mobile si de computere cu acces la Internet sunt aproape la fel de multi ca in Finlanda.
In plus, ca sa-si consolideze imaginea de marca de lux, Samsung si-a scos produsele – playere DVD, computere, televizoare – din magazinele cu discount, gen Wal-Mart, distribuindu-le prin magazine specializate. In mod surprinzator pentru multi analisti, Samsung a ajuns in primul trimestru al anului trecut pe locul al treilea in topul producatorilor de telefoane mobile, cu o cota din piata mondiala de 9,6%, duapa Nokia (34,7%) si Motorola (15,5%), potrivit unui studiu al firmei de cercetare Gartner Dataquest pentru anul 2001.

Si oamenii viitorului dau spaga
In ceea ce il priveste, Lee Kun-Hee a incercat sa-si construiasca el insusi o imagine de om al viitorului, sef al unei companii a viitorului. E membru al Comitetului International Olimpic din 1996, iar anul trecut a facut parte din comitetul de organizare a Campionatului Mondial de Fotbal din Coreea si Japonia. El a avut ideea ca Samsung sa devina sponsorul oficial al Jocurilor Olimpice: de la Sydney, din 2000, de la Salt Lake City, din 2002, si de la Atena, din 2004. La Sydney, a ramas in memoria afectiva a americanilor prin faptul ca i-a inmanat medalia de aur atletei Marion Jones. Joaca golf, tenis de masa, conduce Asociatia Nationala a Sportivilor cu Disabilitati (alt semn de adoptare a valorilor occidentale) si, desi bolnav de cancer, nu da nici un semn ca ar urma sa abandoneze prea curand controlul Samsung.
Sub poleiala de om luminat, Lee Kun-Hee pare a fi insa un coreean de moda veche, pe care doar ambitia fara margini il face sa para asemanator cu un manager american sau european. Cand criza financiara din 1997 a determinat Fondul Monetar International sa aloce miliarde de dolari in sprijinul economiilor asiatice, Lee Kun-Hee a vorbit deschis despre teoria conspiratiei internationale impotriva tarii sale: “tarile dezvoltate au gata programul pentru conducerea economiei europene si nu fac decat sa astepte momentul potrivit pentru a-l aplica”. A fost atat de jignit ca proiectul lui cel mai drag, divizia auto Samsung Motors, se indreapta spre faliment, incat in 1999 a anuntat ca va plati 2 miliarde de dolari din banii lui personali ca sa-i satisfaca pe creditori. Numai ca gestul lui a iscat imediat controverse. Ca sa faca rost de bani, s-a angajat sa foloseasca patru milioane de actiuni pe care le detinea la firma de asigurari Samsung Life Insurance, evaluate de Price Waterhouse la 583 de dolari bucata, numai ca autoritatile de control financiar de la Seul au constatat ca fiul lui Lee, Jae-Yong, cumparase cu un an in urma trei milioane de actiuni la Samsung Life Insurance pentru numai 7,50 de dolari/actiune. Prezumata sustragere a lui Jae-Yong de la plata taxelor pe mostenire, prin subevaluarea actiunilor, n-a fost insa pedepsita; conducerea Samsung a justificat diferenta de pret prin faptul ca intr-un an de zile si economia coreeana, si bursa si-au revenit dupa criza financiara (lucru adevarat, dar nu in cazul respectiv: ar fi insemnat ca actiunile Samsung Life au crescut cu peste 7.000%, in timp ce bursa coreeana a crescut numai cu 250%).
Unde justitia s-a dovedit insa mai aspra a fost in cazul fostului presedinte coreean Roh Tae-Woo, condamnat la inchisoare in 1996 din ratiuni politice; acesta i-a “tras” dupa el si pe 11 din marii industriasi ai tarii, intre care presedintii companiilor Samsung, LG si Daewoo, acuzati ca i-au dat mita lui Roh. Lee Kun-Hee a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare, pentru o mita de 32 milioane de dolari oferita lui Roh; s-a aparat in instanta spunand ca nu a fost vorba de mita, ci de niste donatii pe care magnatii le faceau in modul cel mai firesc catre autoritati, dat fiind ca banii erau folositi pentru proiecte de infrastructura si alte initiative de interes public.
Ambele episoade de mai sus sunt insa de mult istorie. In ochii contemporanilor, singurul motiv pentru care Lee Kun-Hee poate parea antipatic e incapatanarea lui de a fi tras sfori ca echipa de fotbal a Coreei sa ajunga cat mai sus, anul trecut, in turneul final al Cupei Mondiale. In rest, toata lauda pentru calitatea telefoanelor Samsung: lumea e mult mai frumoasa cand o privesti printr-un display color cu rezolutie mare.

Chaebol: a nu se confunda cu keiretsu
Conglomeratele de companii reunite in jurul unui holding, cunoscute sub numele de chaebol-uri, au aparut in Coreea de Sud in anii ’20-’30, in perioada dominatiei coloniale japoneze. Japonia avea in vedere o dezvoltare economica a Coreei in functie de cerintele pietei nipone, astfel incat a infiintat o serie de companii cu actionariat privat, dar controlate strict de stat, prin credite, licente comerciale si alte masuri “de la centru”. In mod paradoxal, coreenii au dezvoltat sistemul chaebol-urilor pentru uz propriu, dupa obtinerea independentei. Acest fenomen s-a datorat, in parte, si simpatiilor pro-nipone ale presedintelui coreean Park Chung-Hee, care a condus tara din 1961 pana la asasinarea sa in 1979.
Principalele caracteristici ale chaebol-urilor sud-coreene:
-conglomerate centrate in jurul unei companii-mama, controlata de obicei de o singura familie
-companiile detin actiuni unele in capitalul celorlalte
-gradul inalt de concentrare economica: primele patru chaebol-uri realizeaza vanzari care reprezinta 40-45% din produsul national brut al tarii
Chaebol-urile prezinta urmatoarele diferente fata de modelele lor japoneze, keiretsu:
-in timp ce keiretsu este centrat in jurul unei mari institutii financiare sau banci, ca in cazul Mitsubishi, chaebol-ul nu are propria sa institutie financiara, ceea ce il face mult mai dependent de bunavointa autoritatilor (mai ales in conditiile in care bancile sud-coreene au fost detinute de stat pana la jumatatea anilor ’70, iar companiilor industriale nu le-a fost permis sa detina participatii mari de capital la banci nici dupa privatizarea acestora)
-chaebol-ul tinde sa se extinda in mai multe ramuri economice, in timp ce keiretsu tinde spre o integrare verticala, in cadrul aceleiasi ramuri
-chaebol-ul este mult mai centralizat decat keiretsu, din punctul de vedere al structurii organizationale si al procesului de luare a deciziilor
-chaebol-urile sunt mult mai intemeiate pe structuri de familie decat keiretsu, inclusiv pentru ca sunt institutii mai noi, al caror control este inca detinut de fondator; exista si diferenta de ordin cultural dintre coreeni, mai atasati de valorile familiei (ca si chinezii) si japonezi, orientati mai mult spre grupuri sociale mai largi.

Cel mai mare chaebol: Samsung Group
Industrie electronica: Samsung Electronics, Samsung Electro-Mechanics, Samsung SDI, Samsung Corning, Samsung SDS, Samsung Networks, Samsung Corning Precision Glass
Industrie grea: Samsung Heavy Industries, Samsung Techwin
Industrie chimica: Samsung General Chemicals, Samsung Petrochemicals, Samsung Fine Chemicals, Samsung BP Chemicals
Servicii financiare: Samsung Life Insurance, Samsung Fire&Marine Insurance, Samsung Card, Samsung Securities, Samsung Capital, Samsung Investment Trust Management, Samsung Venture Investment
Altele: Samsung Corporation, Samsung Engineering, Cheil Industries, Samsung Everland, Shilla Hotels&Resorts, Cheil Communications, S1 Corporation, Samsung Lions, Samsung Medical Center, Samsung Economics Research Institute, Samsung Human Resources Development Institute, Samsung Advanced Institute of Technology, Samsung Foundation of Culture, Samsung Welfare Foundation, The Ho-Am Foundation, Samsung Press Foundation

Samsung Group
Pozitie pe piata: cel mai mare grup industrial din Coreea de Sud, cu activitati in industria grea, electronica, chimica, servicii financiare, media, divertisment
Fondator: Lee Byung-chul
Presedinte, actionar majoritar: Lee Kun-Hee
Concurenta: LG Group, SK Group, Sony
Vanzari (2001): 98,7 mld.dolari (in scadere cu 17,4% fata de 2000)
Profit net (2001): 4,5 mld.dolari (in scadere cu 38,4% fata de 2000)
Numar de angajati: 175.000 (in scadere cu 0,6% fata de 2000)

Samsung Corporation
Obiect de activitate: comert (petrol, gaze, semiconductori, masini grele, otel, produse chimice, textile), constructii, proiecte de infrastructura, arhitectura; peste 80 de reprezentante in afara Coreei de Sud
Fondator: Lee Byung-chul (1951)
Actionar majoritar: Lee Kun-Hee
Concurenta: Daewoo International, Hyundai Corporation, LG International
Vanzari (2001): 24,7 mld.dolari (in scadere cu 22,9% fata de 2000)
Profit net (2001): 22 mil.dolari (in scadere cu 63,7% fata de 2000)
Numar de angajati: 4.164 (in scadere cu 12,2% fata de 2000)

Samsung Electronics
Obiect de activitate: fabricarea de televizoare, aparate video, audio, DVD (33% din vanzarile pe 2001); telefoane mobile, computere, periferice si elemente de retea (21%); semiconductori (20%), servicii financiare (10%); aparate electrocasnice (8%); altele (8%)
Pozitie pe piata: cel mai important producator mondial de cipuri de memorie; cel mai important producator mondial de monitoare color pentru computere; al treilea producator mondial de telefoane mobile, dupa Nokia si Motorola; al doilea producator mondial de cuptoare cu microunde, dupa Sharp
Fondator: Lee Byung-chul (1969)
Presedinte, actionar majoritar: Lee Kun-Hee
Concurenta: Matsushita, Micron Technology, Sony
Vanzari (2001): 24,4 mld.dolari (in scadere cu 9,6% fata de 2000)
Profit net (2001): 2 mld.dolari (in scadere cu 53,1% fata de 2000)

Samsung Life Insurance Co.
Obiect de activitate: asigurari, administrare de active, administrare de active imobiliare, cercetare si marketing
Fondator: Lee Byung-chul (1963)
Actionar majoritar: Lee Kun-Hee
Concurenta: Kyobo Life Insurance, Meiji Life Insurance, Sumitomo Life
Vanzari (2001): 18,5 mld.dolari (in scadere cu 0,1% fata de 2000)
Profit net (2001): 185 mil.dolari (in scadere cu 33,9% fata de 2000)
Numar de angajati: 8.265 (in scadere cu 0,2% fata de 2000)