Lumea lui Bush

Asa cum era de asteptat, George Bush traieste apogeul satisfactiei. La picioarele lui, Franta, Germania si Rusia asteapta cu mana intinsa o bucatica de tort de ciocolata, bine insiropat si ornat cu felii mari de portocala (ma rog, asa imi imaginez eu ca ar trebui sa fie o felie de tort, ca sa merite umilinta) pe care presedintele american o mai scoate putin de la spate, le-o mai flutura pe sub nas si apoi o ascunde iar. «Vreti ? Ce-mi dati in schimb?» Incapatanate, cele trei nu par a fi dispuse sa dea ceva, mai ales ca ar fi o dovada de inconsecventa si un baros dat la fundatia credibilitatii lor mondiale: dupa ce luni de-a randul s-au opus razboiului din Irak si au tinut discursuri critice la adresa SUA, ar fi dezastruos pentru imaginea Rusiei, Germaniei si Frantei sa faca un compromis acum, cand e evident ca texanul de la Casa Alba vrea sa le forteze mana punand la bataie 18,6 miliarde de dolari. Adica tortul.

Ca e un santaj scornit de mintea dornica de razbunare a presedintelui, se stie. Ca e pueril, e clar. Ce mi se pare insa incredibil e socul autentic al celor trei tari. Ca si cum nu li s-ar fi spus. Ca si cum nu l-ar cunoaste pe Bush. Ca si cum ar mai avea o speranta sa revina pe picior de egalitate cu America. Daca mai avea cineva un dubiu, excluderea celor trei tari de la programul de reconstructie a Irakului e dovada clara ca Statele Unite au trecut deja la un alt nivel de joaca planetara, lasandu-i in urma pe cei care ii erau odinioara parteneri si prieteni adevarati.

In urma cu sase decenii, America iesea din izolare si se alatura restului lumii pentru a lupta impreuna impotriva Raului. Caramizile puse atunci la temelia acestui nou tip de relatie transatlantica au fost destul de solide ca sa tina in viata prietenia americano-europeana. Pana cand la Casa Alba s-a instalat pistolarul texan. In numai trei ani de mandat, George Bush are un bilant impresionant : a declansat doua conflicte armate si unul diplomatic la nivel planetar. Europa, Natiunile Unite, NATO, toate au devenit jucarii in mainile liderului american, care nu numai ca si-a facut un obicei din a-si umili prietenii, dar mai si crede sincer ca face un bine tarii lui. Mai grav, probabil ca nici nu se va opri aici. Omul isi ascute sabiile si e gata sa plece la atac, oriunde, oricum, oricand. Bani sa fie, ca soldati are America destui.

Oare ar trebui ca noi, restul, prietenii de conjunctura ai presedintelui Bush, sa ne simtim relaxati in confortul efemer oferit de actuala administratie americana? Oare nu e clar ca la prima nota falsa in tonul unui discurs, la primul incident in care Statele Unite ale lui Bush ii vor dicta acestuia un drum pe care noi nu il vom putea urma, vom avea aceeasi soarta, vom fi anulati, certati, pusi la colt, alungati, blamati, ignorati de republicanul texan? Oare, urmandu-l neabatut pe actualul lider de la Casa Alba nu ii facem jocul nefericit de a imparti lumea in alb si negru, in «cu noi sau impotriva noastra» . Nu ne facem oare partasi la o istorie care s-ar putea intoarce impotriva noastra, asa cum s-au intors si colonizarile occidentale din lumea araba, nu construim oare chiar acum viitoare conflicte care ar putea sa arunce lumea in haosul unui nou razboi mondial? Chiar nu vede nimeni ca dl. Bush nu mai poate face nici o vizita in fostele tari prietene fara a fi huiduit, ascuns de armate de bodyguarzi, plimbat dintr-o bula de cristal, intr-alta, departe de lumea dezlantuita ? Bush e un presedinte care a pierdut contactul cu realitatea si cu omul, si-a creat o lume a lui, pentru care ia decizii, o imparte, o desparte, o judeca, o construieste, o darama, dupa cum ii place. Viata, pacea, prietenia – nu intra in sistemul lui de valori. Mai grav e ca, asa cum arata acum situatia politica interna a Statelor Unite, il vom mai avea pe Bush inca vreo cinci ani de-acum incolo. Poate cineva spune cum va arata lumea lui Bush atunci? Sau macar, ce am facut sa-l meritam?