Cum bine observă Ruxanda Beldiman in foarte
reușita sa teză de doctorat dedicată Castelului Peleș (ca expresie
a fenomenului istorist de influență germană), Carol I se inscrie
“in categoria colecționismului aristocratic din cea de a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ce prelungește un fenomen existent
in familiile regale și nobiliare din veacurile
anterioare”.
Carol I a făcut la noi ceea ce
au făcut in Prusia Friederich al IV-lea, in Bavaria Ludwig al
II-lea, in Anglia prințul consort Albert de Saxa Coburg sau
familiile aristocrate Metternich, Liechtenstein, Esterhazy,
Schonborn-Buchheim, Czernin sau Rothschild. Carol a fost
contemporan cu iubitori de artă faimoși: Richard Wallace, creatorul
Muzeului Wallace, Henry-Eugene d’Aumale, fiul lui Louis-Philippe,
fondatorul Muzeului Chantilly, Emilien conte de Niewerkerke
(superbă expoziție i-a fost inchinată acestuia in 2000 la Musée
National du Chateau de Compi’gne).
Carol I este fondatorul
colecțiilor Coroanei României. Cea mai importantă colecție a sa
este aceea de “tablouri vechi”, constituită intre 1869-1890
(colecția a devenit ulterior baza Muzeului Național de Artă al
României). Carol iși face studiile de tânăr aristocrat la Dresda,
Dusseldorf, Munster, Berlin și, spre deosebire de membrii familiei
sale, urmează și cursuri de profil umanist la Universitatea din
Bonn. Mai ales prelegerile de istoria artei ale profesorului Anton
Springer, autorul volumului de mare succes “Handbuch der
Kunstgeschichte”, din 1855, fac o impresie deosebită asupra lui (ca
principe al României, Carol il va invita pe profesor la Sinaia și
București in 1872, iar in memoriile sale, Springer remarcă “aleasa
cultură” a principelui).
Carol face apoi o serie de
călătorii care-i consolidează cunoștințele. Se duce in Italia, la
Veneția, Genova și Milano, in Portugalia (in 1861, cu prilejul
logodnei fratelui său Leopold cu Antonia de Braganza), la Paris, la
invitația lui Napoleon III și, la sugestia impăratului francez,
merge inclusiv in Algeria (Sala Maură și micul Salon Turcesc de la
Peleș se vor crea grație admirației pentru arta orientală cu care
rămâne Carol de pe urma vizitei sale la Alger, Constantine, Oran,
Batlina sau Biscara). Din Alger se intoarce prin Spania, unde
admiră pictura Secolului de Aur. Carol I nu era ceea ce s-ar putea
numi un mare cunoscător de artă, dar era un inițiat care știa să-și
precizeze gusturile.
Familia de Sigmaringen din care
făcea parte Carol se distinge prin reprezentanții săi colecționari
și constructori de castele, cum ne spune Ruxandra Beldiman. Și
Karl-Anton, și Leopold – tatăl, respectiv fratele lui Carol – au
colecții de pictură, de arme, de arte decorative, manuscrise,
gravură, numismatică. In castelul de la Sigmaringen, Karl-Anton
inaugurează un muzeu in 1867, in prezența lui Wilhelm I, regele
Prusiei. Biblioteca de la Castelul Peleș este o dovadă peremptorie
a preocupărilor artistice ale lui Carol I. In 1948, când e
naționalizat castelul, G. Oprescu face un inventar al bibliotecii
acestuia. Din 2.165 de volume, 1.500 proveneau din timpul lui Carol
I. Și marea majoritate a acestor volume erau opere de istoria
artei, a arhitecturii, volume și reviste de artă germane, franceze,
italiene. Al. Tzigara-Samurcaș, in excelenta sa operă dedicată lui
Carol I, ne spune că nu lipsea din biblioteca lui Carol I niciun
tratat fundamental de istoria artei și arhitecturii publicat intre
1848-1900.
Carol I era, așadar, suficient
de pregătit pentru a inzestra instituția monarhiei române cu un
patrimoniu artistic de valoare. Mai intâi unul de pictură, cu ceea
ce s-a numit colecția de “tablouri vechi”. Pentru constituirea
colecției, la recomadarea tatălui său, Carol face apel la Felix
Bamberg, doctor in filosofie, istorie și estetică, autor al unor
remarcabile studii de de istorie a artei și, in același timp,
expert de artă și colecționar, diplomat al Prusiei și apoi al
Germaniei la Paris, iar apoi la Genova, Messina și Nisa timp de
aproape 30 de ani.
Bamberg il indeamnă pe rege să
participe la licitațiile mai importante din Europa timpului pentru
cumpărarea de tablouri și ii vinde el insuși mare parte din
colecția sa de Raphael, Tizian, Rubens, Cranach, Velasquez,
Rembrandt. Așa și-a constituit Carol colecția sa de tablouri vechi
intre 1869-1890. Erau, in această colecție, 89 de lucrări italiene,
50 flamande și olandeze, 14 germane, 28 spaniole, 26 franceze și 1
englez. Deși constituită târziu in comparație cu alte colecții
europene, colecția lui Carol nu e lipsită de capodopere. Primul
catalog al colecției il redactează in 1898 Leo Bachelen,
bibliotecar al regelui după stabilirea sa in România in 1889.
Bachelin studiase literele la Berlin și Strasbourg și era profesor
de latină, franceză și germană (limbi pe care le predă și in
România).
ION BULEI (n. in 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa “Scurta istorie a romanilor” a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.