Mihai Bara este un pictor roman care de mai multi ani traieste in Andorra. Om nascut si crescut in cultul muntelui (brasovean de origine), continua sa respire in aerul inalt al Pirineilor, dar cu o foame nesatioasa a privirilor pentru rasfatul meridional al luminii. Intreaga lui paleta palpita sub imboldul acestei predestinari, implinita ceva mai tarziu, dar cu o frenezie a emisiei cromatice penduland savuros intre senzualitate si sensibilitate calina. Instruit in tara in adolescenta, apoi, dupa emigrare, perfectionandu-se in mediile artistice catalano-hispanice si franceze, expune in ultimii ani cu oarecare regularitate in galerii serioase barceloneze, madrilene, pariziene, toulousene…
In preludiul acestei prime “descinderi” bucurestene, cu o admirabila colectie de… tablouri special concepute pentru reintalnirea sa cu publicul romanesc (dupa o anterioara “tatonare”, mai mult sentimentala, de anul trecut, la Muzeul de Arta din Brasovul natal), Mihai Bara a performat spectaculos la Barcelona si Perpignan, pictura lui impunandu-se in fata iubitorilor de arta, a colectionarilor si a galeristilor prin verva coloristica si rafinamentul compozitional al discursului plastic.
In viitorul proxim, are deja perfectate aranjamente cu galerii importante din Londra si Amsterdam, traiectele sale artistice fiind in continua expansiune in arealul european. “Popasul” din aceasta vara de la “GalAteCa”, din complexul Bibliotecii Centrale Universitare din inima Capitalei, se inscrie oarecum firesc si, desigur, recuperator in acest proiect, care, prin puritate si eleganta expresiei picturale, ca si prin cordialitatea mesajului vizual, puternic si atractiv pentru orice tip de privitor, isi afirma raspicat vocatia europeana.
Principalele atuuri ale picturii lui Mihai Bara mi se par a fi controlul pedant al instinctualitatii sale coloristice, echilibrul bine situat al asocierilor si juxtapunerilor petelor de culoare, intr-o miscare aparent gestuala a tentelor, in dezvoltarea unui imagist preponderent abstract. Interesant este insa planul foarte activ si flexibil al poeticii compozitionale, in care tensiunile metamorfice, evocand involburarea magmatica a materiei in cautarea formelor posibile, autonome in potentiala lor existenta, domina impresia vizuala. Artistul configureaza vizionar, cu eleganta a miscarii si sintaxelor plastice pe care le plasmuieste, un univers guvernat de realitatea determinanta si germinativa a starilor, fluxurilor ideatice si trairilor emotionale, generice ori conjucturale, pe care le parcurge fiinta mereu alerta si intens sensibilizata a artistului.
Mihai Bara consimte constient ca relatia sa cu privitorul, de oriunde si de orice conditie culturala, trebuie sustinuta prin concentrarea mesajului sau macar a sugerarii cat mai expresive a intentiilor sale comunicationale. Titlurile tablourilor lui sunt, in acest sens, prin ele insele, o componenta ajutatoare a limbajului plastic si cheilor de traductibilitate a acestuia. Pictorul concepe tabloul ca pe un tot unitar, aservit deopotriva functiilor estetice, decorative si dialogale cu potentialii privitori. El nu crede in elite, dar este convins de sinceritatea penetranta a rostirii sale plastice. Impactul vizual pe care il provoaca de fiecare data expozitiile sale este unul atasant, energic si invaluitor, totodata, si foarte convingator, in pofida non-figurativismului pe care il practica. Aceasta deoarece, cred, mijlocul abil manuit de persuasiune pe care mizeaza in retorica lui picturala este rafinamentul si sensibilitatea puternic marcate ale mestesugului sau coloristic.
Utilizand tehnici si artificii truculente, unele apartinand tendintelor novatoare sau avangardiste, discret insusite si apoi exhibate, mai cu seama in prepararea suporturilor si a colajelor din diferite materiale, unele de factura minimalista, el reuseste performanta de a reintrupa lumina in pata de culoare si de a o face sa exulte in energia radianta a unui mister optic singular.