Institutul Cultural Român din Londra organizează, din 22 ianuarie până la 7 februarie 2015, un amplu program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului. Inițiativa, prima de acest fel în Marea Britanie, este realizată în parteneriat cu Ambasada Românei la Londra, Festivalul Internațional „George Enescu” de la București, Muzeul Național „George Enescu”, Radio România și revista „The Gramophone”, cu sprijinul Invitation Romania Travel.
Evenimentele se desfășoară pe scena de concerte camerale din 1 Belgrave Square, dar și la renumitul Southbank Centre, reprezintă punctul culminant al celor peste șapte ani de promovare a operei enesciene în Marea Britanie de către ICR Londra, în principal prin intermediul deja consacratei serii de concerte „Enescu”, organizată de ICR Londra împreună cu Societatea Enescu din Marea Britanie, în care au evoluat, de-a lungul timpului, nume de prim-plan ale muzicii românești și internaționale.
Proiectul urmărește să contribuie la promovarea Festivalului Internațional „George Enescu” și a Competiției Internaționale „George Enescu”, la ediția din anul 2015 fiind așteptate să participe, din Marea Britanie, London Symphony Orchestra, Orchestra and Choir of the Age of Enlightenment, Royal Liverpool Symphony Orchestra și Academy of Ancient Music.
Programul „Lunii Enescu” de la Londra este alcătuit din două concerte camerale și un concert simfonic, vernisarea unei expoziții de fotografii și documente, o dezbatere ilustrată prin imagini inedite și filme de arhivă și o minicampanie de susținere a turismului cultural în România. Principalii protagoniști ai evenimentelor sunt violonistul și profesorul Remus Azoiței, câștigător al Concursului Internațional „George Enescu” în 1999, violoniștii Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru, elev al marelui Yehudi Menuhin, discipolul lui Enescu, pianistul Horia Mihail, cărora li se alătură cunoscuți istorici, critici muzicali, jurnaliști și animatori culturali, precum Sir Noel Malcolm, cercetător la Universitatea Oxford și autorul volumului „George Enescu. Viața și muzica” (1990, apărut în traducere la Editura Humanitas în anul 2011), James Jolly, redactor-șef al reputatei reviste „The Gramophone”, Oltea Șerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media al Radio România și director artistic al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Cristina Andrei, director general al Muzeului Național „George Enescu” din București, și Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului și al Concursului Internațional „George Enescu” de la București. Ansamblul cameral al London Philarmonic Orchestra va apărea pentru prima dată, într-un concert extraordinar, pe scena din 1 Belgrave Square.
„Luna Enescu” a debutat la 22 ianuarie cu fascinantul „Duel al viorilor: Stradivarius vs. Guarnieri”, producție a Radioului România Cultural și a Asociației Culturale Accendo itinerată cu succes de peste patru ani în majoritatea orașelor României – o adevărată demonstrație de măiestrie interpretativă avându-i ca protagoniști pe violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail.
La 5 februarie, tot la ICR Londra, va fi un concert în premieră: superbul „Octet” enescian, în interpretarea Ansamblului Cameral al London Philharmonic Orchestra. Evenimentul, cel dintâi din Seria Concertelor „Enescu” din anul 2015, va fi deschis de Remus Azoiței, cu un omagiu adus violonistului George Enescu: „Chacona” pentru vioară solo de Bach, piesa muzicală favorită a marelui compozitor.
Programul „Lunii Enescu” va culmina sâmbătă, 7 februarie, printr-un eveniment major pentru promovarea marelui compozitor român pe scenele cele mai importante ale lumii. În prestigioasa Royal Festival Hall de la Southbank Centre, celebrul dirijor Vladimir Jurowski și London Philharmonic Orchestra vor prezenta, în premieră britanică, „Simfonia a III-a” de George Enescu, ca parte a unui program de forță care mai include „Cântece rusești” și Cantata „Primăvara” de Serghei Rahmaninov.