Lupta cu trecutul

Din cei 86 de ani impliniti recent de Virgil Ierunca, multi i-a daruit vietii culturale a exilului. Din pacate, a decis sa pastreze asupra lor tacerea, ca “raspuns al gustului de cenusa” pe care i l-au lasat “doua-trei dezamagiri”. Caietele, “obsedate de prezenta unor indivizi carora le acordasem increderea… le-am aruncat la cos”, marturiseste el in prefata singurului volum memorialistic salvat, Trecut-au anii.
Ce mai poti sa faci atunci cand textul tau transmite posteritatii proba naivitatii, a “(in)capacitatii de a-ti alege semenii”? “Pot sa-i gonesc din Jurnalele trecutului? Le-as desfigura. Dar sa ii mentin asa, in lauda, bine si adevar, pot? De negandit”.
Ierunca si-a rezolvat dilema ca un kamikadze, distrugandu-se o data cu (prietenul devenit) adversarul. A impins inca si mai departe repudierea trecutului decat o facuse Monica Lovinescu atunci cand afirmase: “Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma”. Fraza l-a durut atat de tare pe cel caruia ii era adresata, incat a preferat sa spuna ca nu ea ar fi rostit-o, ci anturajul rauvoitor.
Dar nu cumva in gestul lui Virgil Ierunca (si al memorialistilor care isi rescriu/amputeaza jurnalele) este prea mult orgoliu omenesc si prea putin devotament fata de scrisul inteles ca marturie? Deziluzia care ne lasa, ca si pe Ierunca, “amari si ganditori” nu este, de fapt, materia bruta a unor carti viitoare?
Desi nu credea ca a fost urmarit in timpul regimului Kadar, dintr-un reflex pur civic, Peter Esterhazy a cerut, in toamna lui 1999, Oficiului National de Istorie Contemporana (omologul CNSAS in Ungaria) documentele referitoare la el si la familia sa. Tocmai terminase un roman, Harmonia Caelestis, avand in centru figura tatalui sau, mort de curand: aristocrat seducator, traducator (excelent) din engleza, franceza, germana, evocat in genere ca o victima a comunismului.
La Oficiu, Peter Esterhazy s-a trezit in fata a patru dosare de informator al politiei politice maghiare: tatal sau, recrutat dupa 1956. Socul fiului care isi iubeste si-si detesta tatal in timp ce ii urmareste decaderea morala, socul autorului care descopera fata nebanuita a personajului sau, este enorm. In acest timp, romanul Harmonia Caelestis isi continua cariera internationala, iar personajul tatalui-victima ii impresioneaza pe cititori pana la lacrimi.
Esterhazy a ales o solutie diferita de cea a lui Ierunca. Copiind si adnotand dosarele (“m-am observat pe mine insumi ca pe un animal ca sa vad… care vor fi reactiile mele… si ce vor face ele din mine”), a pregatit cartea urmatoare, nonfictionala, Revazut si corectat.
In prefata, si-a rugat cititorii sa o citeasca impreuna cu Harmonia Caelestis.