CFR SA, compania care gestionează infrastructura feroviară din România, a primit 11 oferte pentru execuția lucrărilor de construcții și instalații între stațiile Sighișoara și Ațel, situate pe tronsonul Coșlariu-Sighișoara. Tronsonul pentru care au fost depuse oferte, Sighișoara-Ațel, are o lungime de circa 28 de kilometri.
Printre ofertanți se numără austriecii de la Strabag, alături de firma românească Straco Grup (controlată de frații Horpos), italienii de la Astaldi alături de Porr Bau și Tehnologica Radion (Theodor Berna) sau grecii de la Aktor, alături de firma românească Arcada Company (Spiru Mantu și Mihai Humă).
Valoarea estimată a contractului se ridică la peste 1 miliard de lei (257 milioane de euro), iar sursele de finanțare vin în proporție de 85% de la Comisia Europeană, prin fonduri de coeziune nerambursabile, în timp ce restul de bani vor fi asigurați de la bugetul de stat. Proiectul vizează reabilitarea infrastructurii feroviare, care să asigure viteze maxime de cel puțin 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru cele de marfă.
Pe de altă parte, CFR SA, a semnat un contract de circa 22 milioane de lei (5,2 milioane de euro) pentru modernizarea stației Slobozia Veche, câștigătorii fiind firmele Arcada Company (controlată de Spiru Mantu și Mihai Humă), Leonhard Wiess și Isaft Litoral.
Perioada de execuție a lucrărilor este de 17 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă o perioadă de 2 ani de garanție.
Lucrările sunt finanțate în proporție de 69,25% de Comisia Europeană prin fonduri nerambursabile, în timp ce restul de bani vin de la bugetul de stat.
Constructorul Arcada Company a fost anul trecut una dintre cele mai profitabile companii locale, cu un profit net de circa 9,5 milioane de euro, potrivit calculelor ZF pe baza informațiilor de la Ministerul de Finanțe.
Firmele care au depus oferte pentru tronsonul Coșlariu – Sighișoara:
1. STRABAG AG – SC STRACO GRUP SRL – asociere
2. TERNA S.A.
3. ASTALDI SPA – PORR BAU GMBH – SC TEHNOLOGICA RADION SRL – asociere
4. IMPRESA PIZZAROTTI & C. S.p.A – asociere
5. SOCIEDAD ANONIMA DE OBRAS Y SERVICIOS, COPASA – ORTIZ CONSTRUCCTIONES Y PROYECTOS S.A. – CONTRATAS Y SERVICIOS FERROVIARIOS – asociere
6. IMPREGILO S.p.A
7. OHL/OHL ZS/ CONFORT/ PUENTES – asociere
8. FCC CONSTRUCTION SA – ALPINE Bau GmbH – SC AZVI SA- asociere
9. HOCHTIEF Solutions AG – H.F. WIEBE GmbH & Co.K.G. – asociere
10. AKTOR – ARCADA – asociere
11. CORSAN CORVIAM CONSTRUCCION S.A. & COMSA S.A. – asociere