Conflictul care se derulează de doi ani între conducerea
combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) și nemții de la PCC a
atins în ultimele luni cote maxime odată cu acuzațiile lansate de
cele două părți.
PCC a făcut plângere la DNA împotriva șefului Oltchim Constantin
Roibu, pe baza unor acuzații publicate în presa locală din
Râmnicu Vâlcea privind activități care ar fi prejudiciat
compania, în timp ce Oltchim vrea să-i dea în judecată pe nemți
pentru că ar fi abuzat de statutul de acționari minoritari și ar fi
împiedicat realizarea indicatorilor bugetați pentru 2009 și
2010.
Miza este controlul celui mai mare combinat chimic din țară, pe
care Roibu îl conduce de 20 de ani, ca reprezentant al statului –
acționar majoritar, și unde PCC este acționar minoritar cu un
pachet de 12,1% din acțiuni. În joc sunt privatizarea combinatului,
care a fost readusă în discuție recent de FMI, și soarta celor
peste 3.400 de angajați ai societății.
Roibu se apără spunând că nemții încearcă să-i strice imaginea și să decredibilizeze conducerea combinatului și a cerut votul AGA pentru a da în judecată PCC pentru că ar fi împiedicat, prin acțiunile din ultimii ani, realizarea programului de producție și a rezultatelor financiare bugetate.
Printre acuzațiile aduse lui Roibu de diverse publicații se
numără faptul că ar fi favorizat interpunerea unei rețele de firme
constituite în paradisuri fiscale care au căpușat combinatul
Oltchim, că în perioada 2005-2007 ar fi pretins și primit mită de
la firme care derulau activități comerciale cu Oltchim sau că ar fi
folosit funcțiile deținute la combinat în intersul propriu. Ziarul
de Vâlcea, un cotidian local, a publicat recent o serie de articole
despre presupuse afaceri ale lui Roibu cu grupuri de rromi, printre
numele menționate fiind și Leo de la Strehaia, unul dintre cei mai
mari sponsori ai cântăreților de manele.
Roibu se apără de acuzațiile PCC spunând că este o altă încercare a grupului nemțesc de a bloca finanțarea activității companiei prin denigrarea imaginii lui pentru a strica relațiile cu băncile și diverși furnizori care oferă finanțare companiei.
“Ce bănci îmi mai acordă credite când un acționar care spune că-mi vrea binele atacă deciziile din AGA și blochează finanțarea activității? PCC a văzut că am o reputație bună și obțin credite de la furnizori, iar acum îmi atacă imaginea ca să nu mai pot finanța activitatea Oltchim”, a declarat pentru ZF Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Oltchim încearcă în prezent să atragă circa 60 mil. euro pentru capital de lucru în vederea pornirii activității secției de petrochimie a Arpechim Pitești, ale cărei active au fost achiziționate la începutul anului de la Petrom, și integrării acesteia cu cea a combinatului din Vâlcea.
PCC s-a arătat împotriva achiziției petrochimiei din cadrul Arpechim considerând că uzina este prea veche pentru a fi repusă în funcțiune în condiții de profitabilitate și redeschiderea ei ar aduce pierderi și mai mari combinatului Oltchim.
Oltchim cere daune PCC pentru “abuz de minoritate”
De cealaltă parte, conducerea Oltchim vrea să ceară în următoarea adunare generală acordul acționarilor în vederea chemării în judecată a grupului PCC sub acuzația de abuz de minoritate și care ar fi condus la prejudicii în valoare de 115 mil. euro companiei, potrivit materialelor publicate pe site-ul societății.
Abuzul de minoritate are loc în momentul în care un acționar minoritar încearcă să întârzie executarea unor hotărâri luate de acționari în AGA abuzând de diversele dispoziții legale sau statutare în interesul propriu și în dauna celorlați acționari.
“Abuzul de minoritate se manifestă prin atacarea constantă a hotărârilor adunării generale ori refuzul de a vota anumite modificări ale actelor constitutive, reținându-se ca există două categorii de strategii: abuzul de drept de vot și abuzul de drept de control și supraveghere, constând în hărțuirea sistematică și nejustificată a organelor de conducere”, susțin reprezentanții Oltchim.
Conducerea combinatului spune că prin acțiunile pe care nemții de la PCC le-au întreprins în ultima perioadă, aceștia au blocat finanțarea și activitatea societății care a condus la nerealizarea indicatorilor financiari bugetați pentru anii 2009 și 2010.
PCC a sesizat anul trecut Comisia Europeană (CE) în legătură cu majorarea de capital pe care Oltchim intenționa să o realizeze pentru a converti datoriile față de stat în acțiuni și în legătură cu garanțiile de stat pe care combinatul le-a solicitat pentru contractarea unor credite de investiții.
Cele două inițiative au fost astfel blocate până la primirea unui răspuns din partea CE.
“Acuzațiile sunt total nefondate. Toate măsurile luate de PCC sunt de natură să salveze Oltchim. Deoarece refuzăm să acceptăm practicile întreprinse de conducerea Oltchim, aceasta ne atacă într-o încercare de a da vina pe noi pentru greșelile proprii. Situația curentă a combinatului și rezultatele financiare dezastruoase sunt rezultatul direct al celor două decenii de management defectuos care nu au inclus nicio strategie alternativă de dezvoltare a activității Oltchim”, spun reprezentanții PCC.
Aceștia aduc ca argument pierderile înregistrate de Oltchim în ultimii ani. Combinatul a acumulat în perioada ianuarie 2007 – septembrie 2010 pierderi de 718 milioane de lei.
Oltchim are în buget afaceri de 3 miliarde de lei pentru 2011
Oltchim speră că odată cu repornirea petrochimiei Arpechim prognozată pentru luna februarie 2011, afacerile combinatului vor urca de 2,3 ori, până la un nivel de aproape 3 mld. lei (circa 712 mil. euro) față de nivelul estimat pentru finele anului, de 1,3 mld. lei (307 mil. euro).
Instalațiile de petrochimie de la Arpechim reprezintă principala sursă de materii prime a Oltchim. Compania a preluat instalațiile de la Petrom la începutul anului, printr-o tranzacție de 18 mil. euro, însă pornirea instalațiilor a fost amânată din cauza dificultăților în asigurarea finanțării necesare pentru modernizarea lor.
Conducerea Oltchim susține că din această cauză combinatul a funcționat în acest an la 35% din capacitate și nu și-a realizat indicatorii bugetați. La începutul acestui an, Oltchim își bugetase afaceri de 2,7 mld. lei și profit, însă întârzierea repornirii instalațiilor petrochimice de la Arpechim a determinat nerealizarea indicatorilor bugetați. La nouă luni, compania a avut afaceri de 909 mil. lei și pierderi de 178 mil. lei, iar conducerea combinatului a rectificat bugetul pentru acest an, estimând acum o cifră de afaceri de 1,3 mld. lei (circa 300 mil. euro) pe tot anul, din care 220 mil. euro reprezintă exporturi.
Anul viitor, compania mizează pe majorarea exporturilor cu aproape 1,2 mld. lei (282 mil. euro), la 518 mil. euro. Oltchim vrea totodată să crească vânzările la intern cu circa 600 mil. lei (142,5 mil. euro). Compania produce PVC și polioli, care sunt utilizate în diverse industrii, de la producția de materiale de construcții, industria auto și până la industria alimentară.
Conducerea Oltchim estimează că anul viitor va obține din exploatare o marjă brută de aproape 4,9%, respectiv un profit de 146,8 mil. lei (34,9 mil. euro), însă se așteaptă să înregistreze pierderi de 130,8 mil. lei (31,1 mil. euro) de pe partea financiară, în special pe fondul cheltuielilor generate de datoriile acumulate de societate și cele cu dobânzile plătite la creditele contractate după ce în ultimii patru ani Oltchim a acumulat pierderi de 622 mil. lei (184,1 mil. euro). Din această cauză, compania ar urma să înregistreze un profit brut de numai 16 mil. lei la o cifră de afaceri de 3 mld. lei, potrivit estimărilor Oltchim.
“Anul viitor va fi tot an de criză. După cum vedem, economiile unor țări se zdruncină și în acest context este normal să mergem pe un buget mai conservator. Are mare importanță și luna în care va porni activitatea integrată cu Arpechim”, spune Constantin Roibu.