Ucraina traversează cele mai sângeroase zile de la începutul protestelor antiguver­namentale în noiembrie, după ce preșe­dintele Viktor Ianukovici a decis să nu semneze acordul de comerț liber negociat cu UE și a ales în schimb să consolideze relațiile comerciale cu Rusia. Violențele au luat amploare marți dimineață când activiștii antiguvernamentali au părăsit zona ba­ricadată din jurul Pieței Independenței și au pătruns într-o zonă controlată de forțele de ordine, pe care le-au atacat cu cocteiluri Molotov și pietre și au aprins focuri în fața clădirii parlamentului. 

De la un funcționar de stat cu salariu de până la 2.000 de dolari pe lună Viktor Ianukovici a ajuns un președinte cu un palat de 100 de milioane de dolari.

Relația președintelui Viktor Ianukovici cu magnații ucraineni părea la început una simbiotică, însă după ce a devenit președinte, în 2010, Ianukovici a concentrat puterea și averea în mâinile propriei familii, spre nemulțumirea multora dintre magnații care l-au ajutat să pună mâna pe putere și care acum îl consideră o amenințare, scrie Anders Aslund, membru al Peterson Institute for International Economics, într-un articol publicat de BBC. În februarie 2010, Ianukovici a format un guvern care reprezenta interesele a nouă grupuri de afaceri, însă printr-o serie de remanieri a redus puternic influența acestora. În prezent, guvernul și economia ucraineană sunt dominate de un grup de oameni de afaceri tineri, prieteni ai lui Alexandru Ianukovici, fiul cel mare al președintelui și una dintre cele mai bogate persoane din Ucraina. Aceștia sunt cunoscuți drept „familia” Ianukovici. Este greu de spus cine deține ce, însă este posibil ca mare parte din averea și afacerile lor să aparțină familiei reale a lui Ianukovici. Președintele deține palatul Mezhihirya, a cărui valoare este estimată la până la 100 de milioane de dolari, și 75.000 de hectare de terenuri de vânătoare prin intermediul a două companii britanice, Blythe, respectiv Astute Partners Limited, potrivit PEPWatch. Ianukovici s-a folosit de controlul asupra parlamentului, judecătorilor și poliției pentru a rupe din averea altora în propriul beneficiu.

Tinerii oligarhi din Donețk, din regiunea de unde Ianukovici este originar, ocupă toate pozițiile economice cheie din guvern precum și portofoliul internelor și au cumpărat rând pe rând afacerile magnaților ucraineni, care le-au cedat nu tocmai voluntar. „Familia” controlează sistemul judiciar și pe cel fiscal și și-a extins influența în industria grea și în sectorul bancar, precum și în mass-media. Puțini dintre magnații ucraineni mai îndrăznesc acum să stea în calea președintelui, iar mulți dintre ei adoptă o poziție neutră. Rinat Akhmetov, cel mai bogat om din Ucraina, și Dmytro Firtaș sunt singurii dintre vechii oligarhi care au rămas în cercul președintelui. System Capital Management, holding deținut de Akhmetov, și-a dublat numărul de angajați la 300.000 din 2010, în principal prin cumpărarea companiilor de utilități de la stat. Puterea lui Ianukovici era susținută de trei piloni, apatia publică, sponsorii deosebit de bogați și frica, potrivit revistei americane Slate. Toți cei trei piloni au început să se clatine.

Un cocteil de opoziție care vrea președinția dar care știe că „președintele Ianukovici nu va demisiona niciodată”

Fostul boxer Vitali Kliciko este liderul partidului progresist de opoziție Alianța Democratică pentru Reformă și este membru al parlamentului din 2012. Principalul obiectiv al partidului lui Kliciko este ca Ucraina să devină „un stat european de succes”. Kliciko este un susținător activ al mișcărilor de protest din Ucraina și un critic vehement al lui Ianukovici, căruia i-a cerut să-i destituie pe membrii guvernului și să organizeze alegeri anticipate. Anul trecut, Kliciko și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte.

Arseni Iațeniuk, de profesie economist și avocat, este liderul fracțiunii parlamentare Batkivșcina și cel căruia președintele Ianukovici i-a oferit conducerea guvernului în ianuarie în încercarea de a pune capăt protestelor. El a refuzat. Ianukovici l-a propus pe Iațeniuk pentru funcția de premier și în 2010, însă acesta a respins propunerea.

Într-un interviu pentru Euronews, Iațeniuk a explicat solidaritatea dintre partidele de opoziție din parlamentul Ucrainei: „Acționăm împreună cu toate că facem parte din facțiuni diferite, din partide diferite și avem programe diferite, însă agenda noastră principală este similară și cuprinde drumul spre Europa, integrarea europeană, valorile europene și o țară nouă”.

Opoziția vrea alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate, a subliniat Iațeniuk. „Suntem însă realiști. Nu este ușor să îl dai jos pe acest președinte. Președintele Ianukovici nu va demisiona niciodată”, a spus acesta.

Protestelor anti-Ianukovici li s-a alăturat și naționalistul de extremă dreaptă Oleg Tiagnibok, lider al partidului Svoboda, care militează pentru o identitate ucraineană diferită de cea rusească. Tiagnibok consideră Rusia amenințarea cea mai mare la adresa Ucrainei, dar este totodată și un critic al Uniunii Europene.