Kilograme de sânge (a se citi vopsea roșie) curg pe scena Teatrului Național din Cluj. Disecție de cadavre, limbi tăiate la… vedere, ochi scoși cu pumnalul, scaune de tortură aduse parcă din bolgiile Inchiziției și multe asemenea orori muiate în sângele utilizat cu generozitate de scenograf și de actori fac din spectacolul Machiavelli: Arta terorii unul destul de greu de suportat de către spectatorii mai slabi de inimă. Și, totuși, un spectacol absolut fascinant! Un spectacol despre frică și despre putere, despre teroare ca singurul instrument prin care dictatura reușește să se impună.
Nicollo Machiavelli admite faptele care înspăimântă. Câteva cuvinte din Principele devin motto-ul acestui spectacol: “Ceea ce are mai mult efect asupra oamenilor este frica: principele să caute a se face temut mai mult decât iubit”. Pentru el, Cesare Borgia, minte clară și inimă hotărâtă, dar lipsit de orice simț moral, este un om de mai mare valoare decât oricare alt bun și blând conducător al republicii florentine, care, din nefericire, nu reușește să o apere.
Textul lui Robert Cohen pornește de la aceste premise teoretice și le transpune într-un text dramatic viu, cu răsturnări spectaculoase de situații și replici scânteietoare. Strălucit profesor și teoretician al teatrului, regizor, critic, traducător și dramaturg, Robert Cohen este fondator al Departamentului de teatru de la University of California, Irvine, unde predă și astăzi. La sfârșitul anilor 80, el a reușit să-l aducă aici pe Jerzy Grotowski, creând împreună Objective Drama Program, un proiect de cercetare care urmărea investigarea originilor teatrului ritual.
Regizorul Răzvan Mureșan acceptă provocare lui Cohen, merge pe urmele obsesiilor dramaturgului și realizează un spectacol pe care îl numeam la începutul acestor rânduri fascinant. Puternic. Incomod. Iar epitetele ar putea continua. Meritul este fără îndoială al său, dar și al echipei care i-a stat alături în această dificilă intreprindere: Adrian Damian – cu o scenografie expresivă, în care, desigur, purpuriul este culoarea predominantă, Șerban Ursachi – autorul muzicii rafinat-contrastante prin sonoritățile sale suave cu ororile de pe scenă, Livia Dună-mișcarea scenică și, nu în ultimul rând, actorii.
Ionuț Caras, cel care în urmă cu câțiva ani cucerea Premiul tânărului actor, se dovedește un adevărat lider al generației sale și reușește un Cesare Borgia de neuitat, tulburător în nebunia(!) sa lucidă. El este secondat pe această linie de interpretare de Silvius Iorga care ne propune un Alessandro de Medici sadic, admirator al Principelui dar necruțător cu autorul său. Singur Machiavelli (Radu Lărgeanu) rămâne puțin convingător în acest spectacol care îi poartă numele. În alte roluri: Leonardo da Vinci – Cristian Grosu, Piero Soderini – Ruslan Bârlea, Dorotea Caracciolo – Patricia Boaru, Marieta Machiavelli – Anca Hanu, Biagio – Miron Maxim
Robert Cohen și-a publicat piesa într-o primă variantă intitulată The Prince, în 2004. A fost jucată sub acest titlu în mai multe teatre profesioniste din Statele Unite și din Ungaria. Versiunea revizuită (preluată și de actuala traducere în limba română, datorată lui Eugen Wohl), a fost montată în 2006 sub titlul Machiavelli: Arta terorii, în regia autorului, la prestigiosul Hayworth Theatre din Los Angeles.