Anul ce s-a sfarsit mentine investment grade-ul de la Fitch si S&P”s. Dar am avut derapaje importante: inflatia decembrie pe decembrie este, probabil, de 8,7 – 8,8 fata de 6%, tinta ante introducere cota unica; deficitul de cont curent a trecut, cred, de 9% din PIB, fata de tinta de 7%; iar PIB-ul a crescut cu circa 4%, fata de 6% tinta.
Derapajele erau inevitabile dat fiind manunchiul de “socuri” programate (reforma fiscala, suirea tarifelor la energie si a accizelor, pasul de liberalizare a contului de capital, dinamica salariilor), la care s-au adaugat expansiunea creditului intern, inundatiile si cresterea pretului titeiului; la derapaje au contribuit si dobanzile pasive, devenite vizibil negative. Politica economica s-a confruntat cu obiective conflictuale, notorii fiind scaderea dobanzilor pentru a descuraja capitalul speculativ si caracterul prociclic al diminuarii impozitelor directe vs. nevoia de a limita consumul. Unele decizii au fost suboptimale si au accentuat derapajele.
Datele statistice ofera repere pentru deslusirea acestui an. Astfel, cresterea PIB-ului in 2005 a fost 5,9% la 3 luni, 4,9% la 6 luni si 3,6% la 9 luni; iar productia industriala a urcat cu 5% la 3 luni, cu 3,6% la 6 luni si 2% la 9 luni – deci tendinta descendenta. Este adevarat ca scaderea drastica a productiei agricole a mancat din cresterea PIB, dar tendinta mentionata graieste mult. PIB-ul a fost sustinut de constructii si servicii, care, la randul lor, au mizat pe creditul de consum si pe importuri.
Ritmul productiei industriale a fost lovit de calamitatile naturale. Se poate argumenta insa ca industria romaneasca a fost afectata advers, in principal, de aprecierea leului, cresterea tarifelor la energie, scaderea subventiilor si intensificarea concurentei pe pietele interne. Avem aici impactul apropierii de conditiile prevalente pe pietele UE, in timp ce restructurarea si progresul tehnic, la noi, se reveleaza a fi insuficiente.
Apare o intrebare cheie: in ce masura industria autohtona reuseste sa amortizeze socurile mentionate. A atins productia industriala (desi ar trebui sa diferentiem intre ramuri) un prag de jos in amortizarea socurilor mentionate, sau ajustarea, cu costurile pe care le implica, mai dureaza. Daca nu s-a atins pragul de jos, este posibil sa consemnam cifre deteriorate in trimestrul 4 si dupa (vezi datele pentru octombrie). Daca s-a ajuns la pragul de jos productia industriala poate urca din nou in 2006, chiar daca semnele ar deveni sesizabile in trimestrul 2 din 2006. Aceasta ar ajuta dinamica PIB-ului sa se redreseze admitand ca si productia agricola va fi mai buna. Insa cifrele privind dinamica productivitatii in 2005 nu sunt suficient de incurajatoare. Desi impozitul pe profit a scazut in 2005, formarea bruta a capitalului in acest an si-a diminuat cresterea fata de 2004. Pe de alta parte, extrapolarile pot insela si investitiile in fonduri fixe conteaza mai mult decat formarea bruta a capitalului. Daca investitiile vor creste, perspectiva se va imbunatati.
Cresterea exploziva a deficitului comercial in ultimii ani aminteste ipoteza pe care am evocat-o in “Ne ameninta o boala olandeza?”(ZF, iunie 2004). Combinatia intre decelerarea cresterii productiei industriale si marirea deficitelor externe indica un mers nesustenabil al economiei. Si, intrucat “in economie nu exista strada cu un singur sens”, corectii devin inevitabile la un moment dat. Este important insa ca aceste corectii sa nu insemne recesiune economica si o depreciere a cursului care sa reaprinda inflatia. Firmele autohtone trebuie sa incerce mai mult sa obtina castiguri de productivitate; trebuie sa investeasca mai mult, sa-si controleze costurile mai bine, sa fie preocupate de pregatirea constanta a personalului. Capitalul strain are un cuvant greu de spus avand in vedere ca detine pozitii dominante in numeroase domenii. Bine ar fi ca tot mai multe segmente din economia noastra sa fie inserate in retele industriale europene care au vigoare.
Privind inflatia, tinta de 5% asumata de BNR si Guvern mi se pare extrem de ambitioasa;
un 6 – 6,5% in 2006 ar fi mai realist. Deficitul de cont curent depinde de eficacitatea masurilor de a modera creditul de consum, de politica salariala si evolutia cursului de schimb. Tintirea directa a inflatiei, ca nou regim de politica monetara, ramane sa fie testata in 2006; ea se va impiedica in continuare de precaritatea mecanismului de transmisie monetara intern si diferentialul dobanzilor.
Anul acesta ramane complicat pentru administrarea cererii interne, astfel incat sa fie evitate derapaje excesive. Nu bugetul public este principalul responsabil de cresterea deficitului de cont curent, iar politica monetara (in conditiile liberalizarii contului de capital si a dualitatii sistemului monetar intern – cu jumatate din masa monetara denominata in euro si dolari) are eficacitate limitata in restrictionarea creditului.
Unele premise ale constructiei bugetului public pentru 2006 (crestere economica, inflatie) trebuie sa fie reexaminate, ceea ce se poate infaptui la o rectificare timpurie. Este esential ca politica fiscala/bugetara sa reuseasca o largire a bazei de impozitare pentru a se evita un soc bugetar in anul aderarii. Trebuie sa ne mobilizam pentru a creste capacitatea de absorbtie a fondurilor europene. Si trebuie sa finantam totusi mai mult infrastructura.
* Daniel Daianu este fost ministru de finante
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.