Sărbătorile pascale reprezintă pentru rețelele de magazine din comerțul local dublu motiv de creștere a vânzărilor, în primul rând datorită produselor specifice consumate cu ocazia acestor sărbători – miel, cozonac, ouă – și în al doilea rând datorită produselor de post.
Comparativ cu o perioadă normală vânzările la produse precum tofu (brânză vegetală), pateu vegetal sau margarină cresc cu până la 50%. Avansul este “temperat” de numărul în creștere al vegetarienilor din România care consumă astfel de produse în tot timpul anului. “Consumatorii sunt foarte interesați de produsele de post, înregistrându-se chiar o creștere a vânzărilor la astfel de produse comparativ cu anii anteriori. Față de o perioadă obișnuită a anului, cererea de produse de post este cu până la 50% mai mare la anumite categorii de produse, în special cele proaspete, precum soia, tofu sau lapte de soia”, spune Mirela Surghie, head of media în cadrul lanțului de hipermarketuri Real. Mirela Surghie mai spune că în cadrul celor 24 de magazine ale lanțului, cu vânzări de 627 mil. euro anul trecut, cele mai cumpărate produse de post sunt pe lângă cele proaspete, precum băutura de soia, alternativa din soia pentru iaurt și tofu, pastele fără ou, zacusca, măslinele, margarina, produsele de patiserie și cofetărie de post În ultimii ani, în România a crescut numărul persoanelor care au adoptat un regim alimentar vegetarian și în unele cazuri chiar vegan (care nu consumă lapte, ouă sau alte produse care au legătură cu animalele). În cazul Metro Cash & Carry, primul jucător din comerțul modern care a intrat pe piața din România în 1996, cele mai vândute produse de post sunt cele din soia. Lor li se adaugă produsele de bază și dulciurile de post. Tot pe aceste produse, dar și pe legumele și fructele proaspete și congelate mizează și lanțul de supermarketuri Billa, cu afaceri de peste 270 mil. euro în perioada postului. “Vânzările înregistrate la produsele de post se mențin la valori asemănătoare celor înregistrate anul trecut. Totuși creșterile în vânzările acestor produse sunt considerabil mai mari față de perioadele normale”, spune Sabin Fane, director de marketing al Billa România, fără a oferi însă cifre. Pentru lanțurile de magazine perioada dinaintea sărbătorilor pascale și a celor de iarnă sunt cele mai importante pentru vânzările de produse de post. În cazul Selgros, spre exemplu, vânzările sunt mai mari cu circa 40% la acest tip de produse față de o perioadă normală, însă mai mici decât în aceeași perioadă din 2011. “În cazul magazinelor Selgros se observă o scădere a vânzărilor produselor de post față de aceeași perioadă a anului trecut. Față de o perioadă normală a anului 2012, aceste articolele înregistrează însă o creștere a vânzărilor de circa 40%”, spune Pia Krauss, marketing manager în cadrul Selgros. Magazinele de pe piața locală au început încă de acum aproape două săptămâni să simtă sărbătorile pascale. Magazinele din retailul modern estimează un avans de până la 30% al vânzărilor comparativ cu o lună normală. “Perioada pascală este a doua cea mai dinamică perioadă a anului. În această perioadă există categorii ce își dublează vânzarea și categorii ce au o evoluție liniară. Ca medie însă, cele două săptămâni înainte de Paște aduc un impuls în vânzări de aproximativ 30%”, mai spune Mirela Surghie, reprezentanta Real. Ce produse de post au cele mai mari vânzări în magazine Billa: produse din soia (de exemplu Tofu, chifteluțe din soia), pateuri tartinabile vegetale, legume și fructe proaspete și congelate, legume la conservă, preparate de post de la vitrina asistată (salate, sărmăluțe de post). Metro Cash & Carry: margarină, produse din soia (șnițel, iaurt, băuturi, pateu), alimente de bază (orez, paste fără ou, făină de grâu și fasole), miere, gemuri, dulciuri (halva, napolitane, biscuiți). Real Hypermarket: produse din soia (băutură de soia, desert pe bază de soia, tofu), paste fără ou, zacuscă, aperitive vegetale, conserve de fasole, fulgi de fasole, cartofi, produse de patiserie și cofetărie de post, măsline, margarină. Selgros Cash & Carry: pateurile vegetale, tofu simplu și magiun natural.
Companii
Magazinele își rotunjesc veniturile cu produse de post înaintea Paștelui
Sărbătorile pascale reprezintă pentru rețelele de magazine din comerțul local dublu motiv de creștere a vânzărilor, în primul rând datorită produselor specifice consumate cu ocazia acestor sărbători - miel, cozonac, ouă - și în al doilea rând datorită produselor de post.