Consacrat campion in sase din ultimele sapte editii pe gazonul englezesc de la Wimbledon, americanul Pete Sampras ramane si la aceasta editie favoritul numarul unu al publicului, organizatorilor si al bookmakerilor londonezi. La principala casa de pariuri William Hill, cota lui Sampras la castigarea celui de-al saptelea titlu este de 2,25/1. El este urmat in ierarhie de australianul Leyton Hewitt (7,5/1), americanul Andre Agassi (10/1), invinsul sau de anul trecut, australianul Mark Philippoussis (13/1) si reprezentantul gazdelor Tim Henman (15/1). In proba de simplu feminin, castigatoarea de anul trecut, americanca Lindsay Davenport, cap de serie numarul 2, este plasata si la bursa pariurilor tot in pozitia secunda cu 4/1, fiind devansata de rivala sa si totodata lidera clasamentului mondial, elvetianca Martina Hingis cotata cu 2,5/1. Cele doua staruri sunt urmate de Venus Williams (6,5/1), Mary Pierce (12/1), Monica Seles (13/1) si Serena Williams (15/1).

Pentru Pete, Wimbledonul nu reprezinta doar locul unde a castigat cele mai multe titluri de Mare alem ci si oportunitatea de a-si reface moralul dupa esecul prelungit la Roland Garros, zgura pariziana refuzandu-i de fiecare data statutul de “guest star”.

Cu cele 46 de victorii obtinute pe iarba londoneza, Sampras detine fara indoiala recordul secolului, Pete pierzand in confruntarile cu adversarii intalniti in numai sapte ocazii, una dintre acestea in finala din 1996 disputata impotriva olandezului Richard Kajicek, cel care declara inainte de inceperea turneului: “Sampras este fara indoiala omul de batut. Cand patrunde pe gazon, Pete devine de-a dreptul incredibil”. Sampras, care saptamana trecuta s-a plans de dureri de spate ramaneinsa rezervat. “Este dur sa te mentii in varful piramidei. Pentru a reusi trebuie sa fi permanent o amenintare pentru ceilalti”. Astazi Pete se simte fortificat psihic, la acest lucru contribuind logodna cu actrita Bridgette Wilson, victoria lui Los Angeles Lakers in finala NBA si triumful prietenului sau in Openul Statelor Unite la golf, celebrul Tiger Woods. Ramane doar ca Sampras sa-si implineasca la randu-i marele vis de a depasi recordul de victorii, 12 la numar, in turneele de Mare alem, pe care-l imparte cu australianul Roy Emerson. “Doresc enorm sa bat acest record. La Wimbledon sau oriunde. Daca va fi aici, cu atat mai minunat. Daca nu, cu siguranta se va intampla peste doua luni, la US Open”.