Compania indiana Mahindra&Mahindra a cumparat caietul de sarcini pentru privatizarea uzinei Tractorul – Brasov, a declarat ministrul de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile mediului de afaceri si intreprinderilor mici si mijlocii Gheorghe Copos. Copos s-a intalnit la inceputul acestei saptamani la Palatul Victoria cu ministrul indian al petrolului si gazelor Mani Shankar Aiyar, intrevedere ce a avut ca scop prezentarea oportunitatilor de cooperare economica dintre cele doua tari, in special in domeniul petrol si gaze. Dupa aceasta intalnire, Copos a mai aratat ca grupul indian Aditya Birla analizeaza posibilitatea dezvoltarii a doua proiecte in Romania – o unitate de producere de negru de fum si una in domeniul firelor si fibrelor sintetice. De asemenea, grupul Tata este interesat sa investeasca in special in sectorul auto din Romania, in vreme ce compania Reliance Industries Ltd. vrea sa dezvolte o unitate de producere a ambalajelor de tip PET. Mediafax