Când oamenii din satele sufocate de cea mai rea secetă din ultimii 20 de ani așteptau un sac de porumb de la rezerva de stat sau o cisternă cu apă acolo unde au secat fântânile, cine a venit de la București – Procuratura?
Dacă avea vreo venă pulsând pentru fermierul/țăranul român care nu mai are ce culege de pe câmp anul acesta, premierul acestei țări trebuia să meargă acolo unde procurorii au întrebat de vot și apoi să îi întrebe și el pe oameni cât porumb mai au în hambar și cu ce își țin vaca la iarnă.
Da, să fi spus, facem și noi anchete printre țărani – să vedem, ce trebuie făcut, cât grâu și porumb trebuie scos de la rezerva de stat, cum să facem să luăm banii Europei pentru sistemele de irigații. Că poate trebuie, ca în Rusia anul trecut, să taxăm exportul de cereale, să găsim o cale să nu ajungă pâinea 3-4 lei până la toamnă, nu?
Asta este ancheta noastră, recensământul pe care îl facem noi, să fi spus. Noi facem recensământul vacilor, găinilor și porcilor, al hectarelor de culturi distruse de secetă ca să știm ce avem de făcut.
Și dacă mai avea vreo rămășiță din statutul său de social-democrat, făcea până acum 19 vizite în 19 fabrici din țară, acolo unde au mai rămas, și mergea o singură dată la televizor și nu invers – o vizită la o fabrică, Renault, și 19 emisiuni la TV, așa cum arată bilanțul la 100 de zile de când a intrat la guvernare.
Să-i întrebe pe muncitori – băi oameni buni, ce să mai facem noi la București acolo să aveți voi de muncă aici, ce să facem să se mai reducă munca asta la negru și la gri, ce școli să mai facem pentru copiii voștri și cum să mai îmbunătățim ceva în sistemul ăsta de sănătate?
Să-i întrebe pe manageri și patroni: cu ce state să mai negociem care să cumpere ce producem noi în România, ce politică de achiziții publice să avem ca puținele trusturi industriale cu capital autohton să aibă piață de desfacere locală, ce taxe să mai reducem, ce sistem birocratic să mai simplificăm ca să investiți mai mult?
Că de astfel de anchete are nevoie România – să știe câți angajați sunt în realitate, cu ce viteză medie merg trenurile acum față de acum 10 ani, după ce am spart la sfatul Băncii Mondiale și al FMI compania de căi ferate și banii s-au scurs pe directorime, secretare și achiziții de echipamente la de zece ori prețul real.
Să știe câte firme s-au înființat anul acesta și câte anul trecut, să îi cheme premierul sau ministrul economiei pe primii 10 angajatori din fiecare județ, să stea cu ei la masă și să îi întrebe – cum să facem să vă extindeți activitatea, să investiți, să exportați, să dați de lucru la oameni.
Să știe câte vacccinuri mai produce România și cum nu mai este în stare să-și vaccineze gratis nou-născuții.
Aproape ca în țările din America Latină drogate cu televizorul, România este parcă într-o transă a politicii și justiției televizate. Dar a doua zi dimineața oamenii deschid frigiderul.
Că nici procurorii și nici politicienii care se împroașcă la televizor nu produc vreun ban, ci îl cheltuie pe al acelora care își pun mintea la contribuție să mai dezvolte un produs, să conceapă o strategie de vânzări sau al acelora care vând doi hot-dogi pe oră la colțul străzii.
Că nu sunt nici banii lor – pe care sunt chemați doar să îi administreze și președintele suspendat, și cel în exercițiu și membrii guvernului – și nici voturile nu sunt ale lor – ci sunt chemați să se supună acestor voturi.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.