Rezultatele dezastruoase de la examenul de bacalaureat arată nu neapărat că elevii sunt mai proști, ci faptul că ce li se predă acum la școală nu mai corespunde cu realitățile lumii lor.
Probabil că dacă în loc de fizică, istorie, geografie la BAC s-ar da probe din Google sau Facebook, rata de promovabilitate ar fi mult mai mare. Asta e realitatea pe care cei care fac programa școlară nu par să o înțeleagă.
Cum altfel se explică faptul că de 20 de ani s-au schimbat foarte puțin lucrurile pe care elevii le învață la școală. Același Ioan Slavici, aceleași integrale, chiar și anii de domnie ai lui Vlad Țepeș sunt aceiași. Cât de înalt e Vârful Omu? De unde izvorăște Dunărea? În ce an a murit Mircea cel Bătrân? Sunt lucruri pe care vrei nu vrei trebuie să le înveți la școală, deși nu te ajută decât poate să câștigi vreun concurs de cultură generală. În viața de zi cu zi pentru asta există Google, pentru asta ai prieteni pe Facebook.
Realist vorbind, de când am terminat liceul (și au trecut vreo opt ani) nu m-a mai întrebat nimeni ce fel de roman este Mara de Ioan Slavici și nici ce vrea să spună metafora “de treci codri de aramă” (Călin – file din poveste). Nu spun că astfel de cunoștințe nu sunt utile. Te ajută să-ți îmbogățești vocabularul, să gândești mai creativ, să-ți antrenezi memoria. Dar nu sunt esențiale.
Nu sunt adaptate la realitate. Se spune că BAC-ul este examenul maturității, dar din păcate, fie că-l treci fie că nu, cei 12 ani de școală nu te învață cum să faci față realității care te înconjoară.
De trei ani, românii trăiesc cel mai greu criza, mai greu și decât grecii care sunt la un pas de faliment, pentru că nimeni nu i-a învățat la școală o chestie de bun simț: că nu trebuie să te îndatorezi mai mult decât poți duce. Din 20 de milioane de români avem doar 90.000 de investitori la Bursă, pentru că nimeni nu-ți spune la școală cum trebuie să-ți plasezi banii ca să poți să te descurci și la pensie, chiar dacă-ți taie Băsescu 15% din pensie.
Așa ceva nu există în programele școlare și, prin urmare, fie că ne place sau nu, suntem un popor de analfabeți financiari. În schimb, dacă ai noroc și faci economie în liceu, înveți despre teoriile lui Keynes și Smith. Sau despre lupta lui Isărescu cu inflația, la ora de BNR.
Probabil că și cei din minister, care susțin că asta e adevărata valoare a elevilor români, ca aceștia sunt leneși și dezinteresați, au partea lor de dreptate. Dar cu siguranță că elevii sunt și pragmatici. De ce să-ți pierzi timpul învățând ceva care nu te ajută? Mai bine te distrezi cu prietenii.
Învățați-i lucruri utile și apoi certați-i că nu trec la BAC!
Andrei Chirileasa este Editor ZF
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.