Michael Simon, absolvent al Școlii de business de la Universitatea St. Louis, a devenit în 20 ani cel mai de succes antreprenor în domeniul software din Ungaria, scrie The New York Times. Aventura antreprenorului la Budapesta a început în 1992 atunci când a aterizat în capitala Ungariei în urma unei oportunități.
“În Silicon Valley cineva vine cu o idee și oamenii de afaceri se grăbesc să vină cu banii. În Ungaria, lumea se așteaptă să faci mult mai multe cu bani mai puțini”, rezumă Simon diferențele dintre Ungaria și Silicon Valley, inima sectorului tehnologic american.
A ajuns rapid să conducă o companie IT care oferea servicii de externalizare, iar în 1995, a pus bazele companiei Uproar. Compania sa producea versiuni pentru internet ale unor jocuri precum Bingo sau Family Feud.
Soft-ul dezvoltat de compania sa avea calități remarcabile pentru perioada respectivă și în scurt timp s-a decis listarea la Bursa din Viena pentru ca, în final, compania să fie achiziționată de Vivendi Universal Games în luna martie 2001.
Simon, cunoscând calitatea echipei sale de la Uproar, a apelat ulterior la ei, și alături de Marton Anka, un inginer IT maghiar, au pus bazele LogMeIn în 2003.
Ultima invenție a antreprenorului este un soft ce permite unui utilizator să preia controlul unui computer prin intermediul altuia.
Cu ajutorul acestei tehnologii, un utilizator se poate conecta la computerul de acasă sau la cel de la birou în timp ce este pe drum sau cei din departamentele de suport tehnic se pot conecta la calculatoarele clienților pentru a le soluționa problemele.
Avantajul rapidității
Cu toate că nu este un produs revoluționar, concurând pe piață cu GoToMyPC de la Citrix sau cu pcAnywhere de la Symantec, soft-ul unguresc s-a dovedit a fi rapid, ușor de folosit și ieftin.
Succesul LogMeIn nu a întârziat să apară, veniturile au urcat de la 19 milioane de euro (27 de milioane de dolari) în 2007 la 53,8 milioane de euro (74,4 milioane de dolari) anul trecut, iar pentru anul în curs veniturile sunt estimate a atinge 68 de milioane de euro (94,5 milioane de dolari).
Prin distribuția gratis a versiunii de bază a produsului s-a atins rapid ținta de 100.000 de descărcări pe zi.
De curând a fost lansată versiunea pentru iPhone și iPad, care costă 30 de dolari și care permite utilizatorilor să transfere date de pe computere lor către astfel de echipamente mobile.
Deloc uimitor, această versiune s-a dovedit a fi un succes și se menține în primele 25 de aplicații cumpărate din magazinul online de aplicații al Apple.
Veniturile provin atât de la companiile mici și medii care oferă servicii de suport IT, cât și de la marii jucători din piață ca Lenovo, Toshiba, Sony, Best Buy sau AT&T.
LogMeIn distribuie de 20 de ori mai multe produse gratis decât plătite, un raport care ar pune pe butuci orice companie de servicii online.
Soluția vine prin inovația tehnică numită Gravity, o aplicație care limitează costurile prin abilitatea de a deservi milioane de clienți printr-un număr redus de terminale.
Privind spre viitor
Se spune că orientarea LogMeIn pe o nișă atât de specializată i-ar limita potențialul, dar Michael Simon crede că telefoanele mobile inteligente, autoturismele dotate cu o conexiune la internet și alte astfel de echipamente vor forma baza cererii pentru produsele companiei sale.
Greg Moskowitz, analist IT la Cowen and Company, se arată sceptic în privința dezvoltării unei baze atât de largi de aplicații pentru LogMeIn, dar se arată încântat de potențialul de evoluție al produselor în jurul terminalelor mobile Apple și al telefoanelor mobile inteligente.
“Au luat-o înaintea companiilor cu care concurează, deși acestea sunt mult mai mari”, a declarat Moskowitz.
În viitorul apropiat, LogMeIn intenționează să intre în competiție cu giganți ca Cisco Systems, Microsoft sau IBM pe piața produselor pentru conferințe și a celor pentru schimbul de date online.
Analiștii cred că va fi complicat pentru compania maghiară cu sediul lângă Boston să dea o nouă lovitură, având în vedere dimensiunea și forța noilor săi competitori.
Cine este Michael Simon
- Vârstă: 45 de ani.
- Este licențiat în inginerie electrică la Universitatea din Nótre Dame și deține un MBA la Universitatea St. Louis.
- În 1995 fondează compania de jocuri online Uproar pe care o vinde în 2001 către Vivendi Universal Games.
- În 2003 pune bazele companiei LogMeIn. Veniturile companiei cresc de la 19 milioane de euro în 2007 la 54 de milioane de euro.
- Produsele LogMeIn se regăsesc în Top 25 ale celor mai căutate aplicații ale Apple Store.