Optimistii poate ca au dreptate: in vremuri de criza este bine sa-ti faci planuri de orice fel, inclusiv de vacanta, nu se stie ce va fi maine. Iar pentru un plan de vacanta, putine lucruri pot fi mai nimerite decat un ghid bun, o carte care sa te indrume. Intamplator, aceasta carte exista. Un colectiv de la Editura londoneza Dorling Kindersley a alcatuit si publicat in 2007 un minunat album pe
care Editura Litera International l-a tradus spre sfarsitul anului 2008. Se cheama chiar Calatorii in orice anotimp.
Ziarul de Duminică
MAI MULT DECAT UN GHID / Calatorii in orice anotimp
Abia am iesit din sarbatorile de iarna, care au tinut, parca, mai mult ca de obicei, si multora le si zboara mintea la calatorii mai mult sau mai putin exotice, multi fac planuri de vacanta, trasee, se intereseaza de promotii si viseaza cu ochii larg deschisi, de parca n-ar fi dat peste noi criza, aceeasi, de asta data, pe tot globul.