Termenul de depunere a declaratiei speciale privind detinerea mai multor proprietati, care se impoziteaza suplimentar, ar putea fi prelungit pana la 28 februarie 2003, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Claudiu Lucaci. El a amintit ca, potrivit legii privind taxele si impozitele locale, aflata in vigoare, termenul limita pentru depunerea acestor declaratii a fost 15 decembrie 2002. Ministerul Administratiei Publice, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei au elaborat un proiect de hotarare privind modificarea normelor metodologice de plata a impozitelor si taxelor locale, care se refera, in principal, la modul de plata a taxelor notariale, document aflat pe ordinea de zi a sedintei de ieri a Executivului. Conform actului normativ, taxele notariale de timbru vor putea fi platite la casieriile tuturor directiilor de impozite si taxe locale ale primariilor, la birourile notarilor publici sau prin mandat postal, cu confirmare de primire. Consiliile locale nu vor avea posibilitatea de a majora taxele notariale, judiciare sau extrajudiciare de timbru, urmand ca procedurile de determinare, incasare si virare a acestora sa fie stabilite, ulterior, fara ca intre autoritatile publice si notarii publici sa mai fie incheiat un protocol pentru incasarea taxelor. Taxele notariale de timbru se vor constitui in venit la bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale pe raza carora se afla situata aceasta proprietate si nu pe raza carora isi desfasoara activitatea biroul notarial. Mediafax