Numarul intermediarilor activi din piata la termen de la Sibiu a continuat sa creasca de la inceputul acestui an. Astfel, daca la inceputul anului in piata sibiana tranzactiile erau intermediate de 25 de societati de brokeri, in mai numarul lor a urcat la 31. Atractia in crestere a investitorilor pentru “pariuri” pe piata la termen a venit pe fondul cresterii volatilitatii pe Bursa din Bucuresti, dar si al lichiditatii de pe aceasa piata. Luna trecuta, volumul de tranzactionare a inregistrat un avans important, numarul contractelor fiind de aproape 240.000, in crestere cu peste 85.000 de contracte comparativ cu situatia din aprilie. In mai, Broker Cluj a reusit sa treaca in premiera pe primul loc in topul brokerilor de pe aceasta piata din punctul de vedere al contractelor realizate, cu un volum de 67.000 de contracte. Pe pozitia a doua s-a clasat societatea de brokeraj Vanguard, fostul lider, cu peste 65.200 de contracte, iar podiumul a fost inchis de brokerii de la BT Securities, cu 47.169 de contracte. In ceea ce priveste volumul tranzactiilor in primele cinci luni ale acestui ani, pe prima pozitie se afla Vanguard cu aproape 434.000 de contracte, urmata de Broker cu peste 303.000 de contracte si BT Securities cu aproape 277.000 de contracte. Cele mai tranzactionate derivate au fost cele avand ca suport actiunile Petrom, cu peste 71.000 de contracte, SIF Moldova cu circa 44.000 de contracte si SIF 3 Transilvania cu aproape 40.000 de contracte. In mai s-a stabilit si un nou record zilnic al contractelor incheiate, in ziua de 23 mai, cand s-au incheiat 30.138 de contracte.
Burse - Fonduri mutuale
Mai multi jucatori pe Sibiu in mai
Numarul intermediarilor activi din piata la termen de la Sibiu a continuat sa creasca de la inceputul acestui an. Astfel, daca la inceputul anului in piata sibiana tranzactiile erau intermediate de 25 de societati de brokeri, in mai numarul lor a urcat la 31