Numarul cetatenilor straini care au calatorit prin Romania in primele sapte luni ale anului 2003 a fost cu 13% mai mare decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului precedent, informeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. Astfel, frontierele Romaniei au fost tranzitate de aproape 5,8 milioane de straini, din care aproape trei milioane la intrarea in tara, iar restul pe sensul de iesire.Din total, aproximativ un sfert privin din tari vest-europene si alte state dezvoltate. In topul statelor ai caror cetateni au vizitat Romania se afla Germania – cu aproap 394 de mii,  Italia – cu 260 de mii de persoane, Austria – 111 mii, Franta 111 mii, SUA – 107 mii, Marea Britanie – 76  de mii,  Olanda 66 de mii, Grecia – 64 de mii, Israel – 49 de mii. Cea mai folosita frontiera a fost cea cu Ungaria – pe la Bors, Nadlac si Petea. Urmeaza Serbia – pe la Portile de Fier I si Stamora Moravita, apoi Bulgaria – Giurgiu Rutier si Vama Veche, Ucraina – pe la Siret si Republica Moldova – prin punctele de control Albita si Sculeni.  In ceea ce priveste punctele de frontiera cu specific aeroportuar, Aeroportul Otopeni ramane pe primul loc, in primele sapte luni ale lui 2003 tranzitand prin acest punct de control peste 682 de mii de straini, cu peste 40 de mii mai multi decat in aceeasi perioada a anului precedent. Mediafax