Numarul turistilor din Uniunea Europeana, mai ales germani, care vor sosi pe litoralul romanesc in sezonul estival prin intermedul tour-operatorului TUI va fi cu 200% mai mare decat in 2002, a declarat, sambata, ministrul Turismului, Dan Matei Agathon. “Am inceput intalnirile cu reprezentantii marilor tour-operatori europeni, TUI, Thomas Cook, ITS si Der Tours. Astazi (sambata -n.r.) am discutat cu vicepresedintele TUI pentru Europa, Asia si Africa, Soren Hartmann, si reprezentantul TUI pentru Romania, care m-au informat ca aproximativ 20.000 de turisti germani vor vizita in acest an litoralul romanesc”, a adaugat Agathon. Ministrul Turismului se afla, in aceste zile, la Targul International de Turism de la Berlin – Internationale Touristik Borse, cea mai importanta manifestare comerciala si de promovare de acest gen din lume. Romania este reprezentata la Berlin de 42 de firme de turism si patru asociatii de promovare regionala. La pavilionul Romaniei a fost lansat ieri programul “Romania – tara vinurilor”, elaborat Ministerul Turismului in colaborare cu Asociatia Viei si Vinului, Asociatia Exportatorilor si Producatorilor de Vin, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism si Asociatia Somelierilor. Mediafax