Actionarii Dutch Dairy Farm, unul dintre furnizorii importanti de materie prima ai companiei Danone Romania, au realizat o majorare de capital de 2 mil. euro potrivit informatiilor aparute in Monitorul Oficial. Compania Dutch Dairy Farm, detinuta de doua persoane juridice olandeze Anker Kaas Roemenie si MCB Agrib, cuprinde o ferma in localitatea Slobozia. “Detinem in acest moment 300 de vaci si intentionam sa marim efectivul de animale. Probabil suma ce se va investi in acest an se va situa in jurul a 300.000 de euro”, a declarat Livia Diacencu, administratorul companiei. Cei doi actionari olandezi mai detin o ferma de animale in Romania, in localitatea Naipu din judetul Giurgiu, Holland Dairy Farm, pe care au achizitionat-o in 2003. Aceasta ferma detine in prezent 600 de capete. “Firma din Naipu si-a majorat de asemenea capitalul social cu aproximativ 2 milioane de euro, bani care au fost investiti in importuri de animale si de utilaje agricole din Olanda”, a explicat Diacencu. Danone Romania, unul dintre principalii producatori de lactate din piata locala, avea anul trecut 107 furnizori de materie prima, selectia acestora avand la baza un audit al fermei si al calitatii laptelui produs. Compania a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de 70 milioane de euro, in crestere cu 45% fata de 2004 si estima mentinerea acestei cresteri si in 2006.