Majoritatea cehilor participanti la un sondaj de opinie, respectiv 55%, sunt impotriva inlocuirii coroanei cu euro, in conditiile in care mai multe tari care folosesc moneda unica, in frunte cu Grecia, au mari probleme bugetare, conform AFP.

Ponderea persoanelor ostile adoptarii euro a depasit nivelul de 50% pentru prima oara dupa 2001, potrivit companiei de cercetare CVVM, operatorul sondajului.

Dintre participantii la sondaj, 27% s-au declarat hotarat impotriva, iar 28% partial impotriva.

In schimb, 38% dintre persoanele intervievate sunt favorabile adoptarii monedei unice, in timp ce 7% nu au nicio opinie.