Academia suedeză i-a decernat Premiul Nobel pentru pace, la 17 ani! Dar tot ce a trăit Malala pare un șir de miracole mici sau mai mari. Cartea ei autobiografică, scrisă împreună cu o jurnalistă, Christina Lamb – „Eu sînt Malala” este un document zguduitor, prin tot ce dezvăluie despre familia ei, despre ținutul Swat și despre Pakistan, despre condiția femeilor și fetelor îngrădite, chiar și în secolul XXI, de cutume arhaice. Lucrurile neobișnuite au început odată cu nașterea, cu semne prea puțin noroase, când l-a fermecat pe tatăl ei, care n-a suferit că i s-a născut o fiică, și asta într-o lume unde nașterea fiilor aduce bucurie și mândrie, iar a fiicelor întristare. A primit numele unei femei intrate în istorie, pentru că i-a îndemnat pe bărbați să lupte când se credeau deja învinși, obligându-i astfel să câștige bătălia cu britanicii.
Malala este mai întâi fiica tatălui ei, care a avut convingeri clare și ferme și le-a urmat: a crezut că țara lui are nevoie de educație, așa că a înființat școli, cu toate încercările și pierderile pe care le presupune un astfel de proiect, a dorit să vadă că fetele au și ele șansa educației. Și nu s-a dat bătut, așa că tatăl este modelul și primul exemplu din viața Malalei. Alt model s-a configurat mai târziu, reiese din rugăciunea bunicii: „Te rog, Doamne, fă-o pe Malala să semene cu Benazir Bhutto, dar nu-i da o viață la fel de scurtă.”
Inteligență și bun simț, onestitate și curaj, toate-i definesc tatăl, care-și păstrează echilibrul, cumpătul și nu se teme să rostească adevărurile incomode. Și când se minunează cum într-un oraș nu se găsește un om care să reacționeze când este omagiat un criminal care ucide în numele credinței, și când refuză gărzile de corp, ca să fie ucis doar el, dacă tot se va întâmpla asta, ca să aducă nenorocire asupra celorlalți.
Malala pare o fată obișnuită, îi place să învețe, pentru că a crescut într-o școală, a mers de-a bușilea prin clase, a stat mereu între copii. Este neobișnuită prin întrebările ei, prin dorința de a învăța, prin judecăți clare, prin curajul de a înfrunta pe talibanii care iau în stăpânire Valea Swat, întâi intimidează, apoi încep să terorizeze, iar autoritățile statutului se eschivează și nu reacționează, polițiștii care ar trebui să-i apere pe cetățeni aleg calea fugii.
Când adulții se tem de talibani, copiii reacționează. Profesorii nu mai vor să predea în clasele de fete, căci se simt amenințați, se supun pretențiilor talibane, dar fetițele de 11 și 12 ani nu acceptă să li se ia dreptul la educație și reacționează, continuă să meargă la școală. Iar când talibanii chiar interzic accesul fetelor la educație și închid școlile, Malala, un copil pe atunci, reacționează: dă interviuri, protestează și nu se lasă intimidată.
Malala a fost împușcată în cap, în autobuzul școlii de doi talibani, care au rănit și alte fete, iar salvarea și-o datorează presiunii pe care actul taliban o pune asupra autorităților, apoi simpatiei și sprijinului de care se bucură în lume. Și, în fond, Malala cerea ceea ce pare normal în secolul XXI, dreptul la educație pentru fete, dreptul la o viață liberă, fără amenințări. Și primea ca răspuns gloanțe!
Cartea Malalei lămurește multe lucruri despre paștuni și Pakistan, despre întemeierea statului și istoria lui recentă, prins între două sfere de influență prelungite din secolul trecut în prezent, cea sovietică și cea americană. Pakistanul păstrează amintirea lui Alexandru ce Mare, dar trăiește mereu în febra luptei dintre autoritățile statului și cele religioase ce tind să își facă propriile legi, în numele credinței.
În cartea Malalei apar formulări memorabile: „Unora le e frică de stafii, altora de păianjeni – nouă ne e frică de semenii noștri.”. Sau cele rostite în discursul ținut la ONU, când, după spusele tatălui, a devenit fiica lumii întregi: „Permiteți-ne să ne luăm cărțile și stilourile, sunt cele mai puternice arme de care dispunem. Un copil, un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea.” Iar tatăl ei și ea însăși dovedesc că se poate.
Malala Yousafzay, Christina Lamb, Eu sînt Malala, traducere din limba engleză de Ioana Georgescu, Editura Polirom, 2014, 344 pag.