Proiectul comercial Mall Alba din Alba-Iulia, cu o suprafata construita de 16.000 de metri patrati, a fost preinchiriat in proportie de 50%, potrivit companiei imobiliare Activ Consulting, brokerul acestui proiect.
Proiectul Mall Alba este dezvoltat de un grup de investitori locali impreuna cu Primaria din Alba-Iulia, potrivit Activ Consulting. Proiectul, primul de asemenea amploare din Alba-Iulia, are o suprafata neta de aproape 12.000 mp. Valoarea investitiei in cadrul complexului Mall Alba este de aproximativ 8 milioane de euro. Complexul comercial cuprinde un supermarket de 2.000 mp, un food court de 1.000 mp si un show-room auto de 600 mp, precum si sali de cinema. Vestul tarii a inceput sa fie luat in vedere de investitorii in centre comerciale, in urma cresterii volumului de investitii in industrie realizate in zona. Cel mai important centru comercial de tipul mall-urilor este Iulius Mall din Timisoara, dezvoltat de Iulius Group. Valoarea totala a investitiei implicate de Iulius Mall Timisoara a fost de 45 de milioane de euro, aproximativ 8 milioane de euro fiind reprezentat de sursele proprii ale Iulius Group.