Mama - sau extensia nesimtita a domeniului luptei

Lucie Ceccaldi are 83 de ani si locuieste intr-o casuta modesta din insulele Reunion. Prin anii 50, cocheta cu ideile comuniste si batea lumea-n lung si-n lat, ca medic anestezist (a terminat facultatea de medicina din Alger), iar in mai 68, revolutionara intarziata, se catara pe baricadele Parisului. Pe 7 mai anul acesta, scotea o carte dolofana (400 de pagini) de memorii – Inocenta – la editura Scali. Desi modest din punct de vedere literar, volumul batranei doamne a fost comentat cu asupra de masura, iar vestea aparitiei lui a fost trambitata pe primele pagini ale ziarelor din intreaga Franta. De unde atata aprig interes din partea presei?
Daca va mai amintiti, o oarecare Ceccaldi, hipiota ratacita si membra a unei comunitati intemeiate pe o deplina libertate sexuala, era mama scandalos miserupista a fratilor vitregi Bruno si Michel, personajele-cheie din romanul Particulele elementare (tiparit in anul 2000) al lui Michel Houellebecq, opera care i-a adus acestuia larga recunoastere literara de care se bucura si azi. Portretul doamnei, al mamei-heroina, colorat in nuantele fierii, fusese realizat dupa un model cat se poate de familiar: propria genitoare a romancierului, pe numele ei Lucie Ceccaldi. Femeia, cu care Houellebecq se certase la cutite cu mult inainte de aparitia Particulelor…, a pastrat vreme de 16 ani o tacere de nepatruns, chiar dupa ce odrasla domniei sale o ucisese simbolic, declarand-o moarta intr-un interviu. Acum, a rabufnit: “Fi-miu poate sa si-o traga cu cine si cand pofteste, putin imi pasa. Daca, insa, imi mai pune numele in vreo chestie de-a lui, o sa primeasca o lovitura de baston in cap de-o sa-i sara toti dintii din gura!” O, tata, dulce tata!
In postfata Inocentei, volum in care se straduie sa puna lucrurile la punct, fara sa-si construiasca statui, dar neuitand sa le darame sistematic pe cele care i-au fost ridicate feciorului personal, doamna Ceccaldi spune raspicat: “Cu Michel Houellebecq, fiul meu, o sa vorbesc din nou de-abia in ziua in care va iesi in piata publica, avand Particulele elementare in mana, si va spune: ‘Sunt un mincinos, sunt impostor, am fost un parazit, n-am realizat nimic toata viata, dar am pricinuit numai rau celor din jurul meu. Si imi cer scuze…'”.
Pana atunci, probabil ca Michel Houellebecq se gandeste cum s-o arunce pe mama din tren, insa, intocmai personajului intrepretat de Danny DeVito in celebrul sau film din 1987, tace, stand intepenit in proiecte paricide. Pentru ca, nu-i asa (vezi romanul Extinderea domeniului luptei): “Am trait atat de putin, incat am tendinta sa-mi inchipui ca nu o sa mor: pare de necrezut ca o viata omeneasca poate sa se reduca la atat de putin: iti imaginezi, fara sa vrei ca, mai devreme sau mai tarziu, se va intampla ceva. Mare greseala! O viata poate prea bine sa fie, in acelasi timp, si scurta, si goala.”