Grupul american Washington Group International discuta cu autoritatile romane posibilitatea preluarii managementului Societatii Nationale al Lignitului Oltenia (SNLO). “Am primit propunerea din partea Washington Group de a prelua sub contract de management conducerea SNLO. Ar fi prima companie romaneasca de stat cu management strain” a declarat Codrut Seres, ministrul economiei. Washington Group, companie cu operatiuni in minerit, constructii de drumuri, inginerie si transporturi, este interesata de privatizarea complexelor energetice Turceni si Rovinari, precum si de mina de cupru de la Rosia Poeni. Pe piata internationala pretul cuprului inregistreaza cotatii inalte, pe fondul cererii puternice venite din partea Chinei. In acest context, privatizarea minelor de cupru din Romania este atractiva pentru investitorii strategici. “Washington Group are o strategie pe termen lung pentru Romania si suntem interesati sa ne implicam si in proiecte precum construirea Unitatii 3 de la Cernavoda, sau Rosia Montana” a declarat Dan Bracey, vicepresedinte in cadrul grupului american. Reprezentantii grupului si-au anuntat intentia de a-si muta la Bucuresti cartierul general al operatiunilor din Europa. “Compania are in Romania peste 150 de angajati si si-a mutat sediul de la Ploiesti la Bucuresti. Aici, Washington Group isi stabileste centrul regional al operatiunilor” a spus Dana Dobrescu, director pentru dezvoltarea afacerilor in cadrul companiei.