@ Consilierii PSD din Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) il vor propune pe presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania, Radu Opaina, in functia de director general al RADET, a declarat ministrul Industriei si Resurselor, Dan Ioan Popescu. El a afirmat ca Opaina, de profesie inginer, va putea introduce in cadrul RADET un sistem de ordine si disciplina. “Din punctul nostru de vedere, Radu Opaina este deja, incepand din aceasta seara, director general al RADET”, a spus Popescu. La randul sau, Opaina a declarat ca Dan Ioan Popescu i-a propus sa conduca regia, ca director general, iar el a acceptat. “Sunt hotarat sa fac ordine in RADET, in sase luni”, a spus el. In prezent, postul de director general al RADET este ocupat de Virgil Ramba, care a preluat conducerea dupa ce fostul director general Gheorghe Dabela a fost arestat in decembrie anul trecut. Mediafax
@ Singura solutie de stingere a sumelor datorate de Societatea Nationala a Tutunului Romanesc (SNTR) la bugetul de stat, pentru anul 2002, este executarea silita a unor active, masura care a fost respinsa de Ministerul Finantelor, a declarat ieri Ioan Niculae, presedintele grupului Interagro, actionarul majoritar al SNTR. Ministerul Finantelor a retras, la sfarsitul anului trecut, licenta de marcare acordata SNTR, ceea ce inseamna ca activitatea de productie a acesteia a incetat pana la plata datoriilor catre stat. SNTR a beneficiat, la sfarsitul anului 2001, de esalonarea pe o perioada de cinci ani a unor datorii in valoare de 1.675 de miliarde de lei si de scutirea de la plata unor majorari de intarziere de 1.392 miliarde de lei. Societatea si-a achitat obligatiile restante, dar a acumulat noi datorii, aferente anului 2002, in suma de 750 de miliarde lei. Potrivit lui Niculae, SNTR a inregistrat, in 2002, o pierdere de peste 100 de miliarde de lei, realizand, in aceeasi perioada, plati la bugetul de stat in suma de 2.687 miliarde lei. El a adaugat ca nu exista posibilitati financiare pentru plata datoriilor catre stat, iar in cazul in care Ministerul Finantelor nu accepta solutia propusa, SNTR va fi inchisa. Potrivit unor surse guvernamentale, cazul SNTR urma sa fie discutat in sedinta de ieri a Executivului, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, urmand sa prezinte o situatie a societatii. Ministerul Agriculturii detine 47% din actiunile SNTR. Mediafax
@ Ministerul Finantelor reaminteste agentilor economici ca data limita pentru depunerea declaratiei privind impozitul pe profit este de 27 ianuarie pentru contribuabilii care au definitivat incheierea exercitiului financiar pe 2002 si 31 martie pentru persoanele juridice care  intocmesc situatii financiare anuale simplificate. In ceea ce priveste companiile care aplica standardele internationale de contabilitate, acestea trebuie sa depune declaratia privind impozitul pe profit pana la data de 30 aprilie. Miruna Lebedencu
@ Companiile producatoare de tigarete vor mai putea vinde pachete care contin mai putin de 20 de bucati pana la 31 decembrie 2004, potrivit ordonantei care modifica legea pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, adoptata in sedinta de guvern de ieri.
“Impunerea comercializarii tigarilor (termen care in textul legii a fost inlocuit cu tigarete) in pachete de cel putin 20 bucati va avea drept rezultat cresterea pretului acestor pachete la un nivel prohibitiv pentru unele categorii de populatie”, precizeaza guvernul.
Potrivit ordonantei, pe langa spatiile publice inchise, fumatul este complet interzis si in unitatile sanitare, de stat si private. Este interzisa, de asemenea, vanzarea tigaretelor la bucata. Fumatul este permis numai in spatii special amenajate in acest scop, pe care ordonanta le detaliaza. Prin introducerea conditiilor suplimentare de amenajare a spatiilor delimitate pentru fumat se elimina necesitatea emiterii unor acte normative ulterioare sau elaborarea de norme suplimentare de aplicare a legii.
Actul normativ modifica o serie de termeni: produse din tutun – produsele destinate fumatului, prizatului, suptului sau mestecatului, fabricate total sau partial din tutun, modificat genetic sau nu; cigarillos – tigarile de foi de dimensiuni mici; fumat – inhalarea voluntara a fumului rezultat in urma arderii tutunului continut in tigarete, tigari de foi, cigarillos si pipe.
Totodata, a fost introdusa o noua definitie pentru “spatii inchise de la locul de munca”: toate spatiile din imobilele constructii, precum halele industriale, spatii de depozitare, sali de sedinta, sali de consiliu, holuri, coridoare, toalete, lifturi, birourile si/sau camerele utilizate de doua sau mai multe persoane.