Managementul Siveco, cel mai mare jucător de pe piața locală de software – cu afaceri de 70 mil. euro în 2012, a finalizat anul trecut una dintre cele mai surprinzătoare tranzacții din IT: răscumpărarea unui pachet de 32,5% din acțiunile firmei de la fondurile de investiții Intel Capital și Enterprise Investors, potrivit unor documente publicate pe Arhiva de Garanții Reale Mobiliare și a structurii actualizate a acționariatului de la Registrul Comerțului.
ZF a scris în premieră despre negocierile dintre fondatorii Siveco și cele două fonduri de investiții în luna octombrie a anului trecut.
Managementul Siveco a cumpărat acțiunile celor două fonduri de investiții printr-o companie înființată anul trecut, denumită Siveco Internațional, care a obținut o finanțare de 14,7 mil. dolari de la Raiffeisen Bank.
Finanțarea a fost garantată cu active de 17 mil. euro – acțiuni la compania de software și venituri ale celor cinci membri ai echipei de management implicați în tranzacție: Irina Socol – CEO al Siveco România și soțul său Alexandru Rădășanu (vicepreședinte al Siveco) și Florin Ilia, Aurora Crusti și Daniela Bichir, potrivit documentelor de la Arhiva de Garanții Mobiliare, care fac referire la contractul de vânzare-cumpărare al acțiunilor.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.01.2014
ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.