Compania GlaxoSmithKline Romania (GSK), filiala celui de-al doilea grup farmaceutic la nivel mondial, a decis sa sustina financiar un program de pregatire pentru managerii sai. Astfel, incepand cu luna septembrie, noua dintre managerii companiei urmeaza cursurile Master of Business Administration (MBA), care se vor desfasura pe durata a 2 ani, in Romania. Din al doilea an de studiu, cursantii vor putea opta pentru una din specializarile oferite – finante sau marketing.
“Inscrierea a 9 manageri GSK la cursuri MBA, este un progres firesc in cadrul strategiei de dezvoltare organizationala pe care o urmam pe termen lung. Acesta reprezinta o etapa importanta in intentia noastra de a imbunatati continuu performanta echipei”, a declarat Brett Conway, directorul de resurse umane pentru Europa de Est si de Sud al GlaxoSmithKline.
Criteriile de selectie au fost in concordanta atat cu cerintele companiei, cat si cu cele ale programului de studii: performante foarte bune pe parcursul ultimilor 2-3 ani, abilitati dovedite de lider, rezultate bune in cadrul evaluarilor periodice derulate in cadrul companiei si recomandarea managerului direct.
Oficialii companiei spun ca aceasta investitie este parte integranta a strategiei de dezvoltare organizationala a GSK Romania pe termen lung. Primul pas a fost facut in septembrie 2002, cand compania a anuntat lansarea celei mai ample campanii de recutare din industria farmaceutica, in urma careia au fost angajate aproximativ 200 de persoane in peste 20 de orase din tara. Intre timp, pe langa programul de training de baza pentru echipa sa, compania a initiat o scoala interna de doua saptamani, pe principiul “Scolii de Afaceri GSK”, pentru pregatirea angajatilor cu potential de a deveni manageri.
“Scoala de Afaceri GSK” a fost lansata anul trecut, scopul acestui program fiind familiarizarea absolventilor de facultate cu mediul de afaceri si cu modul in care functioneaza o organizatie.