Peste 900 de manageri români s-au înscris pe listele de participanți la un târg de programe de doctorat și MBA organizat la sfârșitul săptămânii trecute în Capitală, însă principala întrebare pe care aceștia au adresat-o reprezentanților școlilor de afaceri a fost : “Cum pot obține o bursă?”.

“Românii nu par foarte hotărâți să plece. În general, ei rămân la întrebări superficiale, de genul cât costă taxele de studii, cât reprezintă bursele, informații pe care le poți afla și de pe site”, spune Tudor Măldărescu, student în cadrul programului de masterat cu specializare în arhitectură la Universitatea Lugano din Elveția și reprezentant al instituției în cadrul târgului educațional QS World Grad School Tour din București, unde 17 universități străine și-au prezentat programele de studii postuniversitare. În cadrul târgului, organizat în mai multe țări, valoarea burselor s-a ridicat la 1,2 milioane de dolari în acest an.

Dacă în anii trecuți managerii care voiau să obțină o promovare cu ajutorul unei diplome de MBA își susțineau singuri – din economii și bonusurile anuale- costurile parțiale sau totale ale unui astfel de program, situația s-a mai schimbat. Angajatorii (care au finanțat în ultimii ani măcar parțial programele educaționale pentru manageri) ezită să mai investească în educația executivilor din nevoia de reducere de costuri, ceea ce i-a determinat pe manageri să încerce să obțină finanțare alternativă.

Cosmin Călina, 30 de ani, este unul din românii care au vorbit cu reprezentanți ai unor școli din Marea Britanie, Franța, Belgia, Danemarca, Germania, Grecia sau Elveția în căutarea unui MBA care să se potrivească cu profilul său de însoțitor de bord. Din start, el ia în calcul să își finanțeze o parte din program printr-o bursă, dacă găsește studii în “industria ospitalității”.

“Eu sunt însoțitor de bord, iar după ani de zile în care am vizitat 120 de țări, pasul următor pentru mine este o școală de management superior pentru a rămâne în domeniu. Mai exact, mă interesează sectorul «hospitality industry»”, spune Călina, povestind că după ce a terminat studii de contabilitate informatică și gestiune în cadrul ASE, a lucrat un an și jumătate ca economist, apoi și-a schimbat complet aria de activitate, intrând în industria turismului.

Costul unui MBA în Elveția este de aproximativ 45.000 de euro, pe când în Belgia este de 28.500 de euro, iar în Spania 30.000 de euro, însă costul unui MBA în marketing și management poate ajunge și la 60.000 de euro pe an.