“Investitiile in IT sunt o prioritate pentru noi. Am cumparat sute de calculatoare, software, modernizam retelele. Nimic nu se mai poate face acum fara calculatoare”.



Astfel de declaratii abunda in discursurile managerilor din asigurari. Dar cat de mult folosesc de fapt liderii companiilor de asigurari din Romania computerul si cat de indispensabil le-a devenit in activitatea de zi cu zi?





Tobescu nu crede in managerii de iarba verde



Directorul general al companie de asigurari generale AIG Romania, Mihnea Tobescu, care este si absolvent de automatica, este intr-o relatie love&hate cu computerele.



“Am renuntat la un palmtop (un computer de mici dimensiuni, care poate sta in buzunar – n.red) pentru ca am observat ca mi-a mutat biroul acasa”.



Tobescu isi descarca in fiecare seara mailurile si fisierele din computerul de la birou si continua sa lucreze acasa.



“Este o capcana, pentru ca ajungi sa nu mai fie nici o diferenta intre viata personala si de birou. Dar de fapt, ca sa ai un randament bun, nu trebuie sa exagerezi. Nu trebuie sa ajungem ca niste roboti”, afirma Tobescu.



Nici un telefon mobil pe care sa poata sa citeasca mail-urile nu i-ar surade. “Managerii pe care ii vedem tot timpul in reclame administrandu-si business-ul din creierul muntilor, cu picioarele goale in iarba verde, sunt nereali. Nu poti sa ai controlul companiei daca nu ai contact cu oamenii”, afirma Tobescu.



El admite insa ca daca AIG ar avea afaceri de talie mult mai mare si mult business in provincie, un minicomputer portabil i-ar fi necesar.





Directorul Allianz-Tiriac afla idei pentru cresterea afacerii



Cristian Constantinescu, directorul general al Allianz-Tiriac, foloseste computerul zilnic. “Nu se poate fara mail”, spune el. Nu la fel de mult foloseste internet-ul pentru site-uri. Ba chiar deloc. “N-am timp pentru site-uri. Intru mai mult pe intranet-ul grupului Allianz”, spune Constantinescu.



De aici afla, de exemplu, idei pentru cresterea business-ului in asigurari auto de la alte companii ale grupului.



Constantinescu foloseste cel mai mult computerul pentru a fi la zi cu toate informatiile privind evolutia companiei. Allianz-Tiriac dispune de un sistem in care angajatii companiei pot afla, in functie de pozitia in structura ierarhica, numarul exact al politelor vandute de fiecare filiala sau agentie, pe fiecare linie de business sau volumul subscrierilor “rafinat” pana la cele mai mici detalii.



Seful Allianz-Tiriac poate analiza astfel tendinta in vanzari sau cresterea neasteptata a daunalitatii pe un anumit segment, fata de aceeasi perioada a anului anterior, astfel incat sa poata lua masurile necesare imediat.





Maura Klassek, de la Agras, prefera hartia



Exista si manageri mai “de moda veche”, care prefera analiza pe hartie a documentatiei. Maura Klassek, de exemplu, director general al Agras, o companie specializata in asigurari agricole, nu are calculat pe birou. Dar are laptop.



“Nu sunt retrograda, dar eu prefer sa citesc analizele pe hartie. Am nevoie de analize pe care sa le pot interpreta”, afirma Klassek.



Pe de alta parte, directorul Agras afirma ca uneori o deranjeaza faptul ca angajatii sai scriu pe computer “orice hartiuta, orice circulara”, care trebuie apoi imprimate.



“Hartia de imprimanta e scumpa”, afirma Klassek. “Nu va mirati, mai spune ea. Eu am invatat o vorba de la un contabil pe care in aveam pe vremuri: nu mi-e frica de cheltuielile mari, ci de cheltuielile mici, care se fac pe nesimtite”, explica ea.



Agras lucreaza cu un sistem informatic propriu, dezvoltat de catre angajati ai companiei, dar in curand acesta va fi schimbat, ca urmare a intregrarii activitatii societatii cu cea a Unita, care detine de anul trecut pachetul majoritar de actiuni. “Vom avea un nou sistem informatic, care va integra activitatea celor doua companii”, a mai spus Klasse.