Bursa a incheiat ieri o sedinta nehotarata si dupa ce a deschis in urcare, a trecut pe scadere la mijlocul sedintei, pentru a reveni pe plus spre finalul zilei.
Indicele general BET, al celor mai lichide zece companii, a urcat cu 1,4%, in vreme ce indicele energetic BET-NG a inregistrat cel mai mare avans din piata, de 1,6% fata de referinta. Societatile financiare nu au
reusit sa inchida pe plus, inregistrand o corectie de aproape 1%.
Brokerii apreciaza ca volatilitatea ridicata a pietei este data de preponderenta investitorilor speculativi in piata, care reactioneaza la orice stire negativa, fie interna, fie externa.
“Piata fiind preponderent dusa de investitorii speculativi, aceasta reactioneaza brusc la orice stire negativa, fapt care contribuie la cresterea volatilitatii. Se vede o stare de nervozitate din partea investitorilor, mai ales ca situatia atat la nivelul economiei, cat si la nivelul emitentilor nu este inca suficient de clara, astfel incat sa existe interes
pentru portofoliile pe termen mediu si lung”, a declarat Adrian Manaila, directorul executiv al firmei de brokeraj Eldainvest.
Cea mai mare scadere la categoria societatilor financiare au consemnat-o titlurile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut peste 2% fata de referinta, urmate in top de scaderea titlurilor SIF Banat-Crisana (SIF1), care au pierdut 1,2%. Restul societatilor financiare au marcat corectii de pana in 1%.
Sectorul bancar a inregistrat cresteri moderate, titlurile BRD consemnand un avans de 1,3%, in timp ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) au urcat cu 1%.
“Sunt mai multe criterii de care investitorii tin cont cand iau decizia de a intra in piata pe termen scurt: este pretul petrolului, care in ultima perioada inregistreaza cresteri, sunt ofertele publice, unde investitorii spera la un pret peste medie decat cel de lista, precum si stirile din piata privind eventuale preluari de companii. Volumul redus de tranzactii zilnice sustine teoria numarului preponderent de investitori speculativi in piata”, a adaugat Manaila.
Rulajul pietei s-a ridicat ieri la 20,8 mil. lei (5 mil. euro), pe un volum de tranzactionare de 66,7 milioane de titluri.
Printre cele mai tranzactionate actiuni din sedinta de ieri s-au numarat actiunile producatorului de ingrasaminte Amonil (AMO) si titlurile companiei petroliere Rompetrol Rafinare (RRC).
Titlurile Amonil au inregistrat cea mai mare crestere din sedinta de ieri, de aproape 15%, in vreme ce actiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu doar 1%.
In sectorul energetic, socie-tatile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au marcat cresteri apreciabile, de 5,9% si respectiv de 1,2%.
“Probabil ca atitudinea de asteptare este cea mai des intalnita in perioada aceasta. Nu cred ca investitorii vor mai sta lipiti de monitoare pana la toamna, cand e posibil sa asistam din nou la o crestere a volumelor de tranzactionare”, a continuat Manaila.
Principalele piete bursiere europene inregistrau spre inchidere un avans mediu de 1%, cea mai mare apreciere fiind consemnata de indicele german DAX, care urca cu 1,2%.